Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în weekend-ul ce a trecut, unui număr de 155 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.
În această perioadă peste 124 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD, iar pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui număr de 5 incendii.
Sâmbătă, în jurul orei 16:45, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în urma unor descărcări electrice, în municipiul Sibiu pe strada Ion Creangă.
Pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Forțele sosite la fața locului au localizat și lichidat prompt incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 mp la acoperișul casei. În urma acestuia la nivelul mansardei au existat degajări dense de fum, aceasta fiind afectată. Nu au fost înregistrate victime.
Tot sâmbătă, în jurul orei 23:40, un apel pe numărul unic de urgență 112, solicita intervenția pompierilor pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Tălmaciu, unde a izbucnit un incendiu la niște anexe locuite.
La fața locului pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. De asemenea la fața locului au fost mobilizate și o ambulanță SAJ și membrii SVSU Tălmaciu cu propria autospecială de stingere și 13 voluntari.
Incendiul se manifesta generalizat la trei anexe folosite ca locuințe, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, extinzându-se și la casa vecină. Până la sosirea forțelor, din cele 3 anexe locuite s-au autoevacuat 5 persoane (1 adult și 4 minori). După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiu. Acesta a izbucnit de la un scurtcircuit electric la un cablu defect.
În urma incendiului, două dintre anexe au ars în totalitate, acestea fiind construite din lemn, cea de-a treia a fost afectată în proporție de 90% și se asemenea a fost afectat un perete al casei învecinate. Echipajul SMURD, împreună cu echipajul SAJ, au acordat îngrijiri medicale pentru 3 femei cu atac de panică, acestea refuzând transportul la spital.
Duminică noaptea, în jurul orei 01:30, a fost semnalat un incendiu la o rulotă de la o stână de pe raza localității Alțâna. Pompierii Secției Agnita, s-au mobilizat cu o autospecială de primă intervenție întrucât accesul era dificil, dar și un echipaj SMURD. La fața locului a intervenit și SVSU Alțâna. În urma incendiului rulota a ars în totalitate, fiind găsită în interior o persoană carbonizată de sex masculin, în vârstă de aproximativ 60 de ani. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de organele abilitate.
Tot duminică noaptea în jurul orei 02:00, pe DJ 106 la ieșirea din localitatea Bârghiș spre Sibiu, a izbucnit un incendiu la un autocamion. La locul incendiului au intervenit pompierii Secției Agnita cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, alături de membri SVSU Bârghiș. Pompierii au limitat incendiul care s-a manifestat la roata semiremorcii, fiind salvat capul tractor, semiremorca și întreaga încărcătură a acesteia. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, a fost efectul termic generat de frecare la cauciucul roții.