Sibiu Guitar Meeting a revenit vineri, 9 septembrie cu cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul care se desfășoară timp de trei zile este cel mai mare dedicat chitariștilor din Romania. Ediția din acest an are loc în două locații, Muzeul Astra respectiv Piața Mică.
Prima zi a debutat cu o serie de recitaluri Young Revolution, care a reunit la Sibiu câteva trupe de tineri chitariști din toată țara. Seara a fost încheiată de concertele trupelor Semnal M și Trooper.
Ziua a doua, de altfel cea mai așteptată, a început cu două recitaluri de excepție susținute de către Emeric Imre și Mircea Vintilă pe scena de pe lac din muzeul ASTRA.
„Sunt foarte fericit să văd atâția tineri aici. Voi îmi dați speranța că muzica de calitate, cântată live nu se va stinge.” a spus Emeric Imre în cadrul recitalului.
Concertul Manifest a fost cel mai savuros moment al zilei. Sute de chitariști din toate colțurile țării au fost așteptați la Muzeul Astra pentru a cânta împreună piese folk atât românești cât și internaționale.
Alături de chitariști s-au aflat pe scenă și invitați de renume, printre care Adrian Despot, Emeric Imre, Mircea Vintilă și Paul Radu.
Ediția din acest an a concertului Manifest a bătut orice record, fiind prezenți peste 500 de chitariști. Deși vremea le-a jucat feste, chitariștii nu s-au lăsat descurajați și au continuat să cânte.
Seara s-a încheiat cu concertul celor de la Vița de Vie care au reușit să îi ridice în picioare pe toți cei prezenți și să-i facă să se simtă bine.
Sibiu Guitar Meeting se încheie astăzi. Evenimentul a început deja la Muzeul Astra iar de la ora 17:00 se va muta in Piața Mică, unde va avea loc recitalul Young Revolution. Seara va fi încheiată de concertul trupei Antract.