Vulturii suri revin în România după 70 de ani. Primele exemplare au ajuns în Munții Făgăraș

Un moment considerat istoric pentru conservarea naturii din România a avut loc recent, odată cu revenirea vulturilor suri în țară după o absență de aproximativ șapte decenii. Primele 25 de exemplare au ajuns din Spania și au fost aduse într-o volieră de aclimatizare din zona Rucăr, unde vor sta o perioadă înainte de a fi eliberate în natură.

sursa foto: Conservation Carpathia

Proiectul este derulat de Foundation Conservation Carpathia și reprezintă prima inițiativă de reintroducere a vulturul sur în România, specie dispărută din fauna țării în urmă cu aproximativ 70 de ani. Obiectivul programului este refacerea unei populații stabile în Munții Făgăraș, una dintre cele mai importante zone naturale din Carpați.

Transportul și sosirea păsărilor au fost urmărite cu emoție de autorități centrale și locale, de reprezentanți ai comunităților din zonă, de organizații de mediu și de presă. Specialiștii spun că aclimatizarea este un pas esențial înainte de eliberarea în libertate, pentru ca păsările să se adapteze treptat la mediul natural.

sursa foto: Conservation Carpathia

Proiectul este realizat în parteneriat cu mai multe organizații și instituții, printre care ING Bank România, Vulture Conservation Foundation, Milvus Group, dar și consorțiul local format din comunele Lerești, Rucăr și Valea Mare Pravăț, alături de Direcția Sanitar‑Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș.

Reprezentanții Foundation Conservation Carpathia spun că a fost „o zi istorică, plină de emoții, tensiune și efort”, dar care aduce speranță pentru biodiversitatea României. Dacă programul va avea succes, vulturii suri ar putea redeveni o prezență obișnuită pe cerul Carpaților, contribuind la echilibrul ecosistemelor montane.

sursa foto: Conservation Carpathia