CSU Sibiu a reușit a doua victorie a sezonului, în această seară, în Sala Transilvania. A depășit SCMU Craiova, scor 80-67 (22-20, 24-13, 11-12, 23-22), într-o partidă din etapa a 3-a a primei faze a Ligii Naționale de baschet masculin.
Pe fondul unui joc extrem de echilibrat, cu o bancă foarte scurtă, trupa lui Rinkevicius a controlat totuși ostilitățile, după un sfert 2 în care a pus o distanță importantă față de oaspeți.
Pipkins a fost principalul marcator ale echipei sibiene, cu 20 de puncte (1 recuperare și 2 pase decisive). L-au urmat Threatt Jr, cu 18 puncte (2 rec. și 3 p.d.) și Alex James Gross, care s-a aflat în double-double, cu 18 puncte și 13 recuperări (index de eficiență 24). Pentru CSU au mai marcat Schizas 15 pct (3 rec.), Dragoste 6 pct (5 rec., 5 p.d.) și Colak 3 pct (6 rec., 1 pd.).
Principalul marcator al oaspeților a fost Giordan Lee Watson, cu 17 puncte.
În urma acestui rezultat, echipa sibiană a urcat pe 3 în clasament. Pentru etapa următoare, CSU se va deplasa la Galați, urmând să întâlnească duminică, 13 octombrie, de la ora 18,30, în Sala Dunărea, echipa locală CSM.