CSU Sibiu a oprit declinul, aseară, în Sala Transilvania, învingând Dinamo București cu 77-66 (37-36). A fost un meci în care „vulturii“ ne-au purtat de la agonie la extaz în mai multe rânduri, din care am ieșit însă de această bine, cu victorie! Un motiv în plus să iubim baschetul și mai ales echipa favorită!
După 4 înfrângeri consecutive (3 în Top10 și una în Cupa României), elevii lui Rinkevicius aveau obligatoriu nevoie de victorie, pentru a nu intra în subsolul clasamentului și mai ales pentru a-și mulțumi fanii, cu răbdarea la limită. Presiunea rezultatului și-a pus serios amprenta în debutul jocului, CSU Sibiu fiind la un moment dat „groggy“, cu un deficit de 12 puncte. Din fericire, revirimentul a venit rapid, cu un parțial de 8-0.
Până la intrarea la cabine, echipa sibiană a continuat trendul pozitiv, refăcând diferența. Cele 2 echipe au mers apoi cap la cap, „vulturii“ încheind repriza în avantaj de 1 punct, 37-36, după ce Marc Loving a reușit un three-point-play cu care a închis tabela.
În debutul actului secund, elevii lui Rinkevicius au coborât nivelul, fiind taxați imediat de oaspeți, care s-au dus la 8 puncte în față, diferență consemnată pe tabelă și la intrarea în actul decisiv, 51-59.
La insistențele de pe margine ale lui Rinkevicius, CSU Sibiu a redevenit în decisiv o echipă în teren. Jay Threatt și Marc Loving au dat semnalul revenirii cu 3 triple consecutive, după care sibienii s-au străduit mult mai mult în apărare. Dinamo n-a mai punctat deloc în ultimele patru minute de joc, iar BC CSU Sibiu s-a desprins în câștigătoare. Scor final 77-66 (18-23, 19-13, 14-23, 26-7)
Pentru CSU Sibiu au punctat: Jay Threatt 19 puncte (7 recuperări și 7 pase decisive), Marc Loving 14 puncte (5 rec. și 2 p. d.), Barro 11 puncte și 6 recuperări, Nandor Kuti 10 puncte, Pratt 9 puncte (11 rec, 3 p.d), Gavriloaia 8 puncte (2 rec) și Rareș Uță – 6 puncte (3 rec.)
BC CSU Sibiu a urcat imediat sub podium în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin, pe locul 4, cu 6 victorii și 7 înfrângeri. Duminică, 17 martie, ora 18, va începe returul din Top 10 cu un meci la CSO Voluntari, echipă pe care am învins-o în ianuarie la Sibiu, scor 84-79. Partida va fi transmisă LIVE de DigiSport. Urmează imediat 2 partide în Sala Transilvania: pe 20 martie, cu CSM Corona Brașov, apoi pe 23 martie, cu U-BT Cluj Napoca.
În utila etapă din returul Top 10, cu excepția partidei de la Sibiu și a celei de la Târgu Mureș, câștigată de CSO Voluntari, celelalte meciuri s-au încheiat la diferențe de o singură posesie.
IATĂ rezultatele etapei a 5-a din Top 10
CSM Târgu Mureș – CSO Voluntari, scor 74-92
CSM CSU Oradea – U-BT Cluj-Napoca, scor 84-85
CSM Corona Brașov – CSM CSU Constanța, scor 93-96
FC Argeș Pitești – CS Rapid București, scor 87-84
BC CSU Sibiu – CS Dinamo București, scor 77-66