Vremea va fi mai caldă în următoarele trei zile, cu temperaturi de până la 13 grade Celsius în unele zone ale ţării.
Precipitaţiile, îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, se vor semnala în ultimele zile din 2017 şi în primele din 2018, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 7 ianuarie 2018.
În regiunea Transilvaniei, vremea va fi mai caldă în perioada 25 – 28 decembrie, decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii decembrie, cu valori termice medii de 8 – 10 grade, ziua ş de -4 – 2 grade, noaptea. Spre sfârşitul acestui an, procesul de răcire a vremii va determina pe 31 decembrie trecerea la un regim termic apropiat de cel normal, media regională a temperaturii maxime fiind de 1 – 2 grade Celsius, iar a temperaturii minime, în jurul a -5 grade. Pe parcursul primelor 2 – 3 zile ale anului 2018 se estimează creşteri de 2 – 3 grade ale acestor medii, iar în perioada 4-7 ianuarie maximele diurne vor atinge, în medie, 3 – 4 grade, iar minimele nocturne, -4 şi -3 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată în intervalul 28-30 decembrie, când vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar izolat vor fi condiţii de polei. În unele zile ale intervalului 2 – 7 ianuarie 2018 va fi o probabilitate relativ ridicată pentru apariţia precipitaţiilor slabe, predominant sub formă de ninsoare.
În Maramureş, în primele patru zile ale primei săptămâni, vremea se va încălzi astfel încât mediile maximelor vor creşte de la 6 la 11 grade Celsius, iar cele ale minimelor vor oscila între -1 şi 3 grade. Între 29 şi 31 decembrie, pe fondul răcirii vremii, mediile diurne vor coborî până la 2 grade, iar cele nocturne, spre -5 grade Celsius. Va urma o creştere uşoară a temperaturilor maxime până în data de 2 ianuarie, apoi acestea se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade. Mediile minimelor vor creşte de la -5 la -2 grade în zilele de 3 şi 4 ianuarie şi apoi vor fi în scădere până la -4 grade, la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare între 28 şi 30 decembrie. În ultima săptămână doar trecător, în unele zile, pot fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare.
La munte, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal în intervalul 25 – 28 decembrie, urmând a se răci treptat începând cu 29 decembrie. În aceste condiţii, între 30 decembrie şi 2 ianuarie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele climatologic normale, mai ales în cursul nopţilor, când la altitudinile mai mari pot fi condiţii de ger (sub -10 grade). Pentru intervalul 2 – 7 ianuarie 2018 se preconizează temperaturi medii uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade a anului, în jurul a 0 grade, ziua şi -8 şi -4 grade, noaptea. Cele mai ridicate şanse de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ninsoare vor fi în intervalul 28 – 31 decembrie. În timpul celei de-a doua săptămâni (1-7 ianuarie) probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în general redusă, dar la nivel local se pot semnala, trecător, ninsori slabe.