Vor salarii și condiții decente

PROTEST GARDAComisarii Gărzii de Mediu și funcționarii Agențiilor pentru Protecția Mediului din Sibiu și din toată țara au organizat, miercuri, un protest în Piaţa Constituţiei, faţă de salarizarea din sistem.

Sute de protestatari

Aceștia au protestat patru ore în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. La mitingul din București s-au aflat și funcționari ai celor două instituții din județul Sibiu. Per total, la protest au luat parte circa 400 de angajaţi ai instituţiilor de mediu. Protestatarii prezenţi în Piaţa Constituţiei au afişat pancarte pe care au scris: „NU discriminării salariale“,„Salarizare corectă“,„Salarii decente“ sau „Vrem respect, nu discriminare“, „Ministerul Mediului – ruşinea guvernului”, „Responsabilităţi mari, salarii mici”, „Un mediu curat nu trenuie negociat” sau „Garda Națională de Mediu – o institutie uitată“.

Nemulțumiți de leafă

„Având în vedere responsabilitățile autorităților de mediu și riscurile la care sunt supuși salariații din acest domeniu (Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului), dar și faptul că sunt remunerați în prezent cu cele mai mici salarii din întreg aparatul bugetar, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Sibiu, împreună cu reprezentanții APM Sibiu, au participat la un miting de protest în Piața Constituției din București. Manifestarea a fost organizată din cauza nemulțumirilor acumulate de către toți angajații privind inechitățile salariale din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Nu vom înțelege niciodată nepăsarea și neimplicarea autorităților față de inechitățile salariale între instituții din subordinea aceluiași minister (Garda de Mediu, Garda Forestieră, Agenția pentru Protectia Mediului)“, susțin sindicaliștii sibieni.

Funcționarii publici se alătură demersului

Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), organizaţie sindicală ce reuneşte angajaţi din administraţia publică centrală şi locală, și-a exprimă solidaritatea şi sprijinul necondiţionat faţă de colegii din sistemul instituţional al Ministerului Mediului, care au protestat faţă de modesta salarizare cu care statul român îi remunerează pentru activitatea din domeniu, dar şi faţă de discrepanţele salariale aflate între instituţiile din cadrul aceluiaşi sistem instituţional, menţinute şi în noua ordonanţă de salarizare. „Pentru a evita declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, reiterăm guvernanţilor solicitarea SNFP de a echivala salarizarea atât pe funcţii publice similare, cât şi la nivel interinstituţional, pentru instituţiile şi autorităţile publice de acelaşi nivel subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite”, a subliniat Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP.

Garda Forestieră ia caimacul

Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019, angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remuneraţi, în prezent, conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. Având în vedere responsabilităţile autorităţilor de mediu, se impune modificarea grilei de salarizare a personalului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM), Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ (ARBDD), prin alinierea la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Gărzii Forestiere, instituţie din subordinea MMAP.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*