La data de 3 martie a.c., în jurul orei 16,30, pe raza orașului Dumbrăveni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au depistat doi localnici în vârstă de 16, respectiv 36 de ani, în timp ce, cu ajutorul unei căruțe, transportau cantitatea de 1,2 mc de carpen, fără a deține documente legale de proveniență și transport.
Foto: arhivă
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că cei doi bărbați ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras materialul lemnos din zona împădurită a localității Laslea.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, respectiv furt de arbori, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic responsabil în zonă.