Calificată în premieră la turneul final al competiției U13 a Federației Române de Fotbal, care se desfășoară în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru (Buzău), echipa comunei Șelimbăr are șanse importante la trofeu. E reprezentanta județului în finala competiției, unde s-au mai calificat alte 7 localități, din Iași, Constanța, Călărași, Prahova, Dolj, Timiș și Bistrița-Năsăud.
Comuna Șelimbăr (Sibiu) s-a calificat la turneul final după 4 victorii categorice în faza regională: 6-0 cu UAT Sâncraiu de Mureș (Mureș), 9-0 cu UAT Vulcan (Brașov), 2-0 cu UAT Crăciunelu de Jos (Alba) și 5-1 cu UAT Zetea (Harghita). „ Viitorii oameni de mâine sunt tinerii de astăzi, iar caracterele puternice se construiesc prin disciplină și determinare, prin urmare, Primăria Șelimbăr duce mai departe demersurile de a investi în copii și tineri și a dezvolta continuu segmentele de educație și sport.“, a transmis Primăria Șelimbăr, după calificarea la turneul final.
„Cred că această competiție a aprins un spirit nou în rândul copiilor de la sate!”, a declarat Cornel Stănilă, directorul clubului CSC Șelimbăr, într-un interviu publicat de Federația Română de Fotbal.
„Chiar dacă participăm deja la a treia ediție a Cupei Satelor, suntem pentru prima dată în faza finală, iar emulația creată în rândul tinerilor din Șelimbăr ne-a determinat să ne depășim rezultatele precedente. Copiii au așteptat cu nerăbdare noua ediție a Cupei Satelor și sunt convins că această calificare va determina și mai mulți copii să vină la sport. În acest moment sunt peste 600 de copii în Șelimbăr care practică sport, iar numărul acestora este într-o continuă creștere.“, a declarat Cornel Stănilă.
Directorul clubului de liga secundă apreciază că echipa comunei Șelimbăr are șanse bune la trofeu, mai ales că jucătorii sunt colegi la club, iar echipa are omogenitate. „Sunt jucători pe care i-am avut și în ediția precedentă, care se cunosc foarte bine. Mulți dintre ei sunt și colegi la echipele de club, astfel că putem vorbi de o oarecare omogenitate în cadrul grupului nostru. Pe lângă grupul și prietenia care îi leagă, sunt jucători cu reale calități care sunt convins că vor face la momentul potrivit pasul către echipele profesioniste și sper ca mulți dintre ei să rămână chiar la Șelimbăr.“
Întrebat cum s-a sărbătorit calificarea la turneul final, Cornel Stănilă a „dat din casă“: „Am sărbătorit cu o pizza și cu gândul la turneul final. Copii sunt foarte concentrați pe faza finală, astfel că a fost o sărbătoare moderată atât din partea lor cat și din partea noastră. În gândul copiilor este un singur obiectiv și anume să aducă cupa la Selimbăr. I-am văzut extrem de motivați și concentrați doar pe acest obiectiv și mă bucură foarte mult ca au această mentalitate de a câștiga trofeul.“
Turneul final al Cupei Satelor, ediția 2023-2024, se va disputa, în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru, județul Buzău. Competiția națională U13, aflată la a patra ediție, este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
Echipele calificate la turneul final sunt: UAT Miroslava (Iași), UAT Cumpăna (Constanța), UAT Ulmeni (Călărași), UAT Târgșoru Vechi (Prahova), UAT Șelimbăr (Sibiu), UAT Mârșani (Dolj), UAT Dumbrăvița (Timiș), UAT Monor (Bistrița-Năsăud).