Crucea Roşie Sibiu a lansat, astăzi, un număr de Infoline dedicat pandemiei de COVID-19, în scopul de a sprijini comunicarea în comunitate cu informaţii esenţiale legate de efectele infectării cu noul coronavirus.
Potrivit unui comunicat de presă, voluntarii din Sibiu care au răspuns apelului Crucii Roşii se vor loga zilnic, în intervalul 9,00-20,00, la numărul de telefon 0369.105950, pentru a răspunde întrebărilor venite din partea sibienilor.
„Ne-am dorit ca prin această linie telefonică deschisă sibienilor să aducem mai multă claritate în comunitate asupra problemelor pe care le implică infectarea cu SARS-CoV-2, de la întrebări pe tema concediilor medicale sau a primelor măsuri pe care ar trebui să le luăm după aflarea unui rezultat pozitiv şi până la măsuri de igienă sau prevederi legale”, a declarat directorul Crucii Roşii filiala Sibiu, Răzvan Biriş, citat în comunicat.
Peste 100 de persoane s-au înscris printr-un formular în acest program de voluntariat la domiciliu, propus printr-o postare pe Facebook de Crucea Roșie Sibiu.
Logarea voluntarilor la numărul de Infoline se face printr-o aplicaţie instalată pe laptopul personal, sistemul tehnic fiind pus la dispoziţie în mod gratuit de Bogdan Tetu, un voluntar specializat în soluţii de call-center.
Apelul către numărul de Infoline 0369.105950 are un tarif normal în reţeaua de telefonie fixă.