În vederea asigurării unei bune colaborări inter-instituționale, a îndeplinirii sarcinilor de serviciu în deplină legalitate de către ambele instituții, între Direcția Silvică Sibiu, reprezentată prin directorul Robert Blaj și Asociația „De la noi pentru noi“ – Ambulanța Sibiu, reprezentată prin dr. Ovidiu Rafa, s-a încheiat un protocol de colaborare începând din data de 24 aprilie 2017, până în data de 28 aprilie 2017, un număr de 361 angajați ai Direcției Silvice Sibiu și ai celor opt ocoale silvice din subordine au fost instruiți să acorde primul ajutor de către voluntarii Asociației „De la noi pentru noi“.
„Un om instruit să acorde primul ajutor poate salva o viață“
„Ne bucurăm că această inițiativă a fost primită cu deschidere din partea Direcției Silvice Sibiu. Câștigul este în primul rând al nostru, deoarece un om instruit să acorde primul ajutor poate salva o viață. Având în vedere specificul meseriei angajaților Direcției Silvice Sibiu, faptul că lucrează în pădure, ei sunt primii care intră în contact cu potențialele victime. Este foarte important să știe să oprească o sângerare masivă, să recunoască un stop cardio respirator, un șoc anafilactic, să imobilizeze o factură și să ajute la transportul victimei până la echipajele medicale specializate. Este una dintre cele mai ample acțiuni ale asociației noastre de anul acesta“, spune Liliana Blaga, coordonatorul asociației.
„Le mulțumesc voluntarilor!“
Dr. Ovidiu – Ioan Rafa, președintele asociației, a ținut să le mulțumească voluntarilor. „Voluntarii care au livrat aceste cursuri de prim ajutor au făcut acest lucru în timpul lor liber și vreau să le mulțumesc pentru că încă mai există astfel de oameni în ziua de astăzi, care doresc să-și ajute semenii. Mă bucur că misiunea Asociației «De la noi pentru noi» Ambulanța Sibiu începe să-și facă simțită prezența în comunitate“, a mărturisit acesta.
„Există o asemănare între Salvare și pădure“
„Mereu am crezut că există o asemănare între Salvare și pădure“, adaugă dr. Alina Tărnăuceanu, manager în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. „Sunt locuri în care se vorbește puțin și se face mult. Sunt locuri în care se lucrează în echipă, fără însă a se dizolva responsabilitatea individuală, iar cei care tac mult sunt buni observatori și ascultători. Astfel pot să-și dezvolte abilități practice în alte domenii și, mai mult decât atât, își pot depăși limitele și fobiile. Și dacă am reușit să vă împrietenim cu Salvarea, promitem că și noi vom veni mai deschiși și mai puțin temători în pădure“, a spus Tărnăuceanu.
Robert Blaj, director al Direcției Silvice Sibiu, a subliniat că „prin natura meseriei pe care o practicăm, angajații noștri sunt predispuși la diverse situații de urgență cum ar fi: șoc anafilactic ca urmare a înțepăturilor de insecte, traume ale coloanei și a gâtului prin cădere de la înălțime, mușcătură de animal sălbatic și altele“. „Cu ajutorul acestor cursuri de prim ajutor, angajații Direcției Silvice Sibiu au fost instruiți cum să acorde primul ajutor potențialelor victime, ei fiind primii care vin în contact cu acestea. Mulțumim pe această cale Ambulanței Sibiu, prin intermediul Asociației «De la noi pentru noi», coordonată de Liliana Blaga, și personalului foarte bine pregătit care a prezentat cursurile de prim ajutor“, a menționat Blaj.