Volum monografic despre Silviu Țeposu, lansat la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește lansarea volumului „Silviu Țeposu, un senior al ASTREI”, lucrare monografică realizată de Irina Racovițan, bibliotecară astristă.

Evenimentul va avea loc joi, 19 ianuarie, începând cu ora 17.00, în spațiul American Corner Sibiu, la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, instituție de cultură care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Apărută la Editura Armanis din cadrul Bibliotecii ASTRA, lucrarea este rodul unui amplu și temeinic demers istoriografic dedicat vieții, activității și personalității lui Silviu Țeposu (1892-1979), reputat profesor de istorie și filologie, inspector școlar, publicist, remarcabil conferențiar și vicepreședinte al Astrei și, nu în ultimul rând, susținător al românismului și slujitor al culturii române. Structurat în trei mari capitole, volumul urmărește trei teme principale: contextul istoric și cadrul politic în care s-a format profesional Silviu Țeposu, activitatea didactică-pedagogică desfășurată în sfera învățământului și activitatea depusă în cadrul Asociațiunii ASTRA, în special al Despărțământului Sibiu. Lucrarea include, de asemenea, un interviu acordat de doamna prof. dr. Lucia Ana Țeposu-Marinescu, unica fiică a marelui astrist Silviu Țeposu. În finalul volumului cititorii vor regăsi Bibliografia selectivă, dar și catalogul Fondului Documentar Silviu Țeposu aflat în patrimoniul Bibliotecii ASTRA, (autografe, dedicații pe foi de titlu, cărți de vizită, file de corespondență, fotografii).

În Concluziile volumului monografic „Silviu Țeposu, un senior al ASTREI”, autoarea Irina Racovițan notează astfel: „Silviu Țeposu este un senior al Astrei. El face parte din galeria aproape nesfârșită de iluștri cărturari ardeleni care, prin truda lor pentru ridicarea prin cultură, prin educație a poporului de rând, au făcut ca Astra, în cei circa 100 de ani de existență până la desființarea din 1950, să devină un simbol național.” (p. 220)

Cu prilejul lansării volumului amintit, alături de autoare se vor afla Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene,  prof. Ana Grama, Alexiu Tatu, director al Arhivelor Statului și prof. dr. Zeno Pinter.

Publicul interesat de eveniment este așteptat la Biblioteca ASTRA Sibiu, în spațiul American Corner (Str. George Barițiu, Nr. 7, Corp B, etaj 5), joi, 19 ianuarie 2023, la ora 17:00.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*