Voleibaliștii de la AFT Sibiu au dominat podiumul Campionatului militar de volei al MApN

Echipele de volei ale Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au clasat pe locul I în clasamentul general la etapa finală pe Ministerul Apărării Naţionale a Campionatului militar de volei pentru instituţiile militare de învăţământ.

foto: AFT Sibiu

Lotul de volei al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, constituit din două echipe, feminin și masculin, antrenat de Mihai Bulbuc și coordonat de cpt. Robert Băban, s-a clasat pe locul I în clasamentul general, după participarea la etapa finală pe Ministerul Apărării Naţionale a Campionatului militar de volei pentru instituţiile militare de învăţământ.

foto: AFT Sibiu

Competiția, organizată în cadrul Complexului sportiv al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarb I” din Pitești, în perioada 16 -26 martie, a reunit nouă instituții de învățământ din cadrul categoriilor de forțe și comandamentelor.
„În clasamentul pe echipe, studenții noștri au urcat pe podium, pe locul II la feminin și pe locul I la masculin.
Felicitări participanților pentru rezultatele obținute, pentru motivația și spiritul de echipă!”, au transmis reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

foto: AFT Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*