Voleibalistele CSS Sibiu au sărbătorit la Arka Park

După ce au avut un sezon foarte bun, clasându-se pe locul al III-lea la Campionatul Național de Volei Feminin, divizia Speranțe, voleibalistele de la CSS Volei Sibiu avut parte de o duminică de vis la Arka Park Păltiniș.


Printre raze de soare, brazi și tiroliene, fetele s-au bucurat, duminică, 9 iunie, alături de antrenorii lor, Marius și Dan Gheorghiță de câteva ore de distracție, sărbătorind prin sport și aventură.

Echipa Arka Park s-a implicat în organizarea turneului final din 15-19 mai și a răsplătit rezultatele voleibalistelor, oferind vouchere de intrare în parcul de aventură pentru ocupantele locurilor fruntașe.

„Cățărare, zbor cu tiroliana, drumeție au fost activitățile-ingredient ce le-a făcut ziua frumoasă jucătoarelor de la CSS Sibiu, pe care Arka Park le-a inclus în marea sa familie. Felicitări echipei Arka Park pentru că e mereu aproape de sportul și sportivii sibieni! Mulțumim pentru o zi minunată!”, a transmis antrenorul Marius Gheorghiță.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*