Europarlamentarul liberal Daniel Buda a comentat vizita recentă a președintelui Klaus Iohannis în SUA, dar și șansele acestuia de a obține un nou mandat la Cotroceni.
„Apreciez vizita lui Klaus Iohannis ca fiind un succes al românilor în ceea ce înseamnă relațiile la nivel internațional, reprezintă expresia încrederii pe care partenerii de peste ocean o au în Klaus Iohannis. Este pentru prima dată când un președinte al României este primit de două ori de președintele SUA în același mandat, pentru prima dată când un președinte al României semnează o declarație comună cu președintele SUA”, a precizat Daniel Buda, în cadrul unei conferințe de presă susținută ieri la Cluj-Napoca.
De asemenea, eurodeputatul PNL a precizat că a fost o premieră și faptul că șeful statului a fost primit nu doar de președintele Statelor Unite ale Americii, ci și de membrii cabinetului său, vizita căpătând astfel o „dimensiune nu doar de securitate, antamată deja, ci una economică”. Efectele benefice? Americanii sunt pregătiți să investească 10 miliarde de dolari în România cu scopul de a dezvolta locuri de muncă bine plătite, susține Buda.
„Donald Trump și-a asumat responsabilitatea de a face tot ceea ce e necesar în fața Congresului SUA pentru a elimina vizele pentru români. Responsabilitatea nu e la nivelul președintelui SUA, ci a Congresului, însă este o manifestare clară că dorește să sprijine ridicarea vizelor pentru românii care vor să viziteze SUA”, a comentat europarlamentarul pe marginea discuțiilor purtate de Klaus Iohannis cu Donald Trump. Pe de altă parte, europarlamentarul crede cu tărie că actualul președinte va obține un nou mandat.
„Klaus Iohannis reprezintă un pion important în politica externă a Uniunii Europene. În calitate de șef al politicii externe în România, el este un punct de stabilitate, vă spun asta în calitate de europarlamentar. (…) Klaus Iohannis și PNL au reprezentat punctele de reper care au determinat să nu fie tăiate fondurile UE pentru România. Va obține un nou mandat de președinte, am încredere în capacitatea românilor că știu să-i aprecieze corect pe cei care vin în fața lor, el este persoana de care România are nevoie în următorii cinci ani de zile”, a punctat Buda.