Săptămâna aceasta a adus la Cisnădie o vizită cu totul specială. O delegație formată din parteneri francezi și belgieni a sosit în oraș pentru a lua parte la primul atelier al proiectului „Racines et pierres”, un demers internațional ce își propune să reconecteze comunitățile cu rădăcinile lor naturale și istorice.
În următoarele zile, participanții se vor reuni în spații de lucru și dialog pentru a explora legătura profundă dintre păduri și patrimoniul construit — o relație adesea trecută cu vederea, dar esențială în fața provocărilor climatice actuale. Vor discuta despre modul în care ecosistemele naturale pot sprijini protejarea clădirilor istorice, despre cum pot fi conservate resursele locale și despre cum pot fi transmise mai departe aceste cunoștințe, într-o formă accesibilă și relevantă pentru generațiile viitoare.
Atelierul marchează startul unei colaborări ambițioase, coordonate de Lianes Coopération, care reunește o serie de parteneri europeni implicați în protejarea mediului și a patrimoniului: orașul Château-Thierry, orașul Cisnădie, Bruxelles Environnement – Leefmilieu Brussel, ONF – UT Villers-Cotterêts, Direcția Regională pentru Afaceri Culturale Hauts-de-France (PEPR FORESTT) și Universitatea Picardie Jules Verne.
Proiectul „Racines et pierres” este finanțat prin programul Erasmus+, cu sprijinul Ministerului Europei și al Ministerului Afacerilor Externe din Franța, după cum transmit reprezentanții Primăriei Cisnădie.
O săptămână întreagă de schimburi de idei, descoperiri și colaborări începe la Cisnădie — un pas important spre o mai bună înțelegere a felului în care natura și istoria își dau, de fapt, mâna.














