În perioada 08 – 10 martie a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat ample acțiuni în scopul conștientizării conducătorilor auto cu privire la necesitatea abordării unei conduite preventive pentru creșterea gradului de siguranță în trafic. Activitățile s-au derulat pe tronsonul A1 km. 238 (Mohu, jud. Sibiu) – km. 316 (Sebeș, jud. Alba).
FOTO: Mesagerul de Sibiu
În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost controlate 800 de autovehicule, 580 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 14 șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
De asemenea, polițiștii au aplicat 205 sancțiuni contravenționale în valoare de 151.000 de lei, dintre care amintim 109 pentru viteză excesivă, 21 pentru neportul centurii de siguranță, 16 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, 8 pentru ITP expirat, 4 pentru defecțiuni tehnice, 4 pentru utilizarea telefonului mobil, 2 pentru oprire nejustificată pe banda de urgență, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 39 pentru alte abateri.
Au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducere cu viteză peste limita legală și 2 pentru conducere sub influența alcoolului.
Au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare, 16 plăcuțe cu număr de înmatriculare și 3 cartele tahograf.
În perioada amintită, polițiștii au constatat 9 infracțiuni.
Remorcă neînmatriculată
La data de 10 martie a.c., în jurul orei 14.00, în zona kilometrului 316 al sensului Deva – Sebeș, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au oprit un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă, condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vâlcea. Din verificările efectuate a rezultat că remorca este neînmatriculată, pe numele șoferului fiind întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 334, aliniatul 3 din Codul penal.
La volanul unui TIR, sub influența alcoolului și cu cartela tahograf a altui șofer
La data de 10 martie a.c., în jurul orei 22.30, în zona kilometrului 254 al sensului Sibiu – Deva, polițiștii au oprit un ansamblu tir condus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Agnita. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul utiliza o altă cartelă tahograf pentru înregistrarea timpilor de odihnă, faptă pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei.
Polițe RCA false
Pe parcursul acțiunilor desfășurate de către polițiștii Brigăzii Autostrăzi au fost depistați trei conducători auto ai unor ansambluri rutiere care, la controlul documentelor, le-au înmânat polițiștilor polițe de asigurare RCA susceptibile a fi false. Este vorba despre un sibian în vârstă de 22 de ani, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Argeș și un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Ilfov. În toate cele trei cazuri s-au deschis dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de fals sub semnătură privată, respectiv uz de fals.