Visul frumos s-a terminat!

Promovată matematic în Liga 1, FC Hermannstadt nu a reușit să câștige și Cupa României.

foto: Alexandru Dobre / Mediafax

Echipa antrenată de Alex Pelici a pierdut cu fruntea sus, în această seară, finala în fața prim-divizionarei CS Universitatea Craiova cu scorul 2-0 (1-0).

La partida arbitrată de Marcel Bîrsan pe Arena Națională din București au asistat peste 30.000 de spectatori, din care aproximativ 7.000 de suporteri ai lui FC Hermannstadt.

Centralul bucureştean Marcel Bîrsan a condus în premieră o finală de Cupă. Bîrsan (36 ani), de profesie jurist, a devenit arbitru în 1998, iar în acest sezon a arbitrat şi meciul dintre FC Botoşani şi CS Universitatea Craiova (2-1), din manşa secundă a semifinalelor Cupei României. Marcel Bîrsan a mai condus-o pe Universitatea în trei partide în această stagiune, cu Gaz Metan Mediaş (2-0), Concordia Chiajna (2-1), Astra Giurgiu (2-2) și FC Voluntari (1-0).

Deși au început în forță și s-au descurcat onorabil pe tot parcursul meciului, sibienii nu au reușit să înscrie nici măcar o dată. În schimb, pentru formația din Bănie au marcat Gustavo (’30) și Mitriță (’58).

Brazilianul Gustavo şi Alexandru Mitriţă au marcat golurile succesului formaţiei din Bănie, la ediţia cu numărul 80 a Cupei României

Revelaţia competiţiei, FC Hermannstadt, a început mai bine partida şi a avut primele ocazii de gol, prin Tătar (3), care a tras din lovitură liberă, puţin pe lângă poartă, şi Dâlbea (18) care a reluat cu capul alături de ţintă. Universitatea a deschis scorul prin Gustavo, cu un şut din marginea careului, la colţul lung (30). Până la pauză, craiovenii şi-au creat şi alte ocazii de gol, dar Căbuz a respins şutul lui Zlatinski (34), iar Băluţă (40), scăpat singur spre poartă, a fost blocat in extremis. Zlatinski (40) a tras pe lângă poartă. FC Hermannstadt a avut o situaţie cu potenţial, dar şutul lui Rusu (41), de la 30 de metri, s-a dus pe lângă poartă. În partea secundă, Petrescu a reluat peste poartă (52) din situaţie bună. Universitatea a marcat al doilea gol în min. 58, când Băluţă a scăpat din nou singur spre poartă şi l-a servit ideal pe Mitriţă. Băluţă (77) a şutat peste poartă din careu, iar peste câteva zeci de secunde a fost blocat de portarul Căbuz în afara careului.

Astfel, Craiova a cucerit Cupa României la fotbal după o pauză de 25 de ani și și-a asigurat prezenţa în turul III preliminar al Ligii Europa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*