Virgil Popa: “Aş dori ca anul 2012 să fie un an mai bun”
Reporter: Domnule viceprimar Virgil Popa, se apropie ora bilanţului, aşa că v-aş întreba: cum a fost 2011 pentru municipalitatea sibiană? Cum aţi resimţit criza?
Virgil Popa: În primul rând, anul 2011 a fost unul foarte bun pentru Primăria municipiului Sibiu. Majoritatea lucrurilor pe care ni le-am propus pentru anul 2011 le-am şi realizat. Aş spune că nu s-a resimţit foarte mult criza în municipiul Sibiu.
Reporter: Care sunt realizările cele mai importante ale anului şi la ce capitole nu aţi reuşit tot ce v-aţi propus? Cu ce şantiere ne prinde iarna?
Virgil Popa: Sunt foarte multe lucruri care s-au întamplat în anul 2011 în municipiul Sibiu. În primul rând, cred că foarte importante pentru sibieni sunt lucrările de infrastructură. Primăria a accesat acel credit BERD cu care s-au realizat mai multe străzi. Să nu uităm de cele două pachete ale Contramului prin care cuprinde 12 străzi. Au mai fost finalizate o parte dintre ele. Au mai fost alte pachete de străzi realizate de Terra Building, de cei de la Terra Construct şi de firma Geiger. Cred că acestea sunt cele mai importante lucrări pentru sibieni, dar să nu uităm că pe parcursul anului 2011 s-au reabilitat zona străzilor adiacente, str. Şcoala de Înot, str. Justiţiei, str. Zaharia Boiu. Nu aş vrea să treacă neobservate investiţiile din locurile de joacă. Pe parcursul acestui an, Primaria a reabilitat şapte locuri de joacă, cu aparate noi, care sunt convins că au fost bine primite de sibieni. Nu s-au finalizat toate lucrările pe aceste pachete de străzi, dar era prevăzut să fie finalizate în vara anului viitor. Sibienii care vor trece acum pe str. Malului sau str. Cibinului vor observa că noul pod peste Cibin din dreptul străzii Neculce se apropie de finalizare.
Reporter: Se lucrează deja la proiectul de buget pentru anul viitor? Ce ne puteţi spune sub acest aspect?
Virgil Popa: Proiectul de buget este pregătit. Trebuie doar să aşteptăm ca bugetul stat să fie aprobat în Parlament şi ulterior să fie aprobat bugetul Consiliul Judeţean şi apoi putem să intrăm şi noi la Consiliul Local cu bugetul. Nu diferă foarte mult de cel de anul trecut. Este un buget în mare parte structurat dupa bugetele din anii trecuţi.
Reporter: La ce vă aşteptaţi din partea Guvernului pentru anul viitor? În 2011 n-a fost prea generos, iar despre proiecţia pentru 2012, şeful dvs. de partid a declarat, la începutul săptămânii trecute, că este „un buget al umilinţei”.
Virgil Popa: În primul rând, sperăm ca anul 2012 să fie unul mai bun. Aşa cum ne-am obişnuit, Sibiul nu a primit foarte mulţi bani din partea Guvernului, ne vom descurca cu sursele pe care le are Primăria şi inclusiv acel credit luat de către Primarie cu BERD-ul ne va ajuta foarte mult să continuăm investiţiile pe care ni le-am propus.
Reporter: Urmează un an electoral şi atunci, de regulă, priorităţile se mai schimbă. Ne puteţi enumera, în câteva cuvinte, noutăţile din 2012 despre care ar trebui să ştie sibienii? Mă refer la investiţii noi, continuate din 2011, modificări ale legislaţiei locale sau orice mai consideraţi semnificativ. De pildă, ştiu că urmează schimbări rutiere radicale în perimetrul Şaguna-Victoriei-Banatului.
Virgil Popa: Chiar dacă anul 2012 este un an electoral, Primăria îşi propune să nu se abată foarte mult de la lucrurile cu care i-a învăţat pe sibieni. În primul rând, vom continua acele lucrpri de infrastructură şi sunt în faza de proiecte tehnice noi străzi pe care Primăria le va reabilita. În zona perimetrului Şaguna-Victoriei-Banatului vor interveni, într-adevăr, schimbari majore. Sunt sigur că se va decongestiona traficul prin realizarea de sensuri unice, în primul rând pe strada Banatului se va circula din sensul străzii Dealului înspre B-dul Victoriei cu sens unic, iar Şaguna va fi tot o stradă cu sens unic, dinspre Piaţa Unirii, respectiv Hotel Ramada şi magazinul Dumbrava înspre ieşirea Alba Iulia. Vom crea un nou sens giratoriu la intersecţia străzii Morilor cu str. Alba Iulia. Prin aceste măsuri, noi sperăm că se va fluidiza mult mai mult traficul în această zonă.
Reporter: Nu vreau să vă sperii, dar specialiştii Casei de Insolvenţă Transilvania spuneau, zilele trecute, că investiţiile realizate în perioada 2005-2008 în terenuri, în vederea dezvoltării de proiecte imobiliare, vor reprezenta în perioada următoare o sursă de proiecte de insolvenţă, deoarece în actualul context economic acestea nu mai sunt sustenabile. Ca om de afaceri, cum vedeţi evoluţia economiei locale anul viitor, în sectorul imobiliar şi nu numai?
Virgil Popa: Da, am început înainte de 2007 un proiect rezidenţial în Şelimbăr. Este un proiect mai ambiţios, o parte din acele construcţii au fost deja edificate, un număr mare de familii deja locuiesc acolo. Chiar dacă anul 2011 a fost un an mai greu, eu cred că în anul 2012 vor continua investiţiile în această zonă şi în domeniul imobilar.
Reporter: În câteva rânduri, cum ar suna scrisoarea dvs. către Moş Crăciun?
Virgil Popa: În primul rând, îmi doresc sănătate, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea. Aş mai dori ca anul 2012 să fie un an mai bun pentru toţi sibienii şi toţi românii.