Violonistul Alexandru Tomescu și Cvartetul Ad Libitum deschid cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional „Clara Haskil”

În perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional „Clara Haskil”, primul proiect de talie internațională din România dedicat uneia dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

„Festivalul Clara Haskil și-a asumat încă de la început o dublă misiune: dorința de a pune în lumină și de a dezvolta interesul pentru muzica de cameră, precum și nevoia de a vorbi despre modele și răbdarea care însoțește apropierea de ele, într-o lume, uneori, parcă ușor prea grăbită pentru astfel de exerciții recuperatorii”, a mărturisit Alina Azario, inițiatoarea festivalului.

cvartetul-ad-libitum

Timp de șapte zile, opt nume importante ale scenei muzicale internaționale alături de artiști români consacrați vor susține o serie de recitaluri și concerte unice, lucrări care sunt în corelație cu repertoriul de predilecție al Clarei Haskil: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn, Maurice Ravel, Johannes Brahms, Robert Schumann, Franz Schubert, Frédéric Chopin, György Kurtág, Alban Berg și Leos Janacek.

Program de excepție

Violonistul Alexandru Tomescu, alături de cel mai valoros cvartet de coarde din România, Cvartetul Ad Libitum, deschid în seara zilei de 29 octombrie, de la ora 19.30, ediția din 2016 a festivalului. Un program intim construit în jurul trio-ului pentru pian, clarinet și violă scris de Mozart îi așteaptă pe iubitorii de muzică clasică din Sibiu în cea de a doua seară a festivalului, program susținut de pianista Alina Azario, alături de „cel mai remarcabil clarinetist francez” – Pierre Genisson – și violonistul Adrien Boisseau, membru al celebrului Quator Ebène.

Mesagerul de Sibiu te invită la concert! Câștigă invitații la Festivalul Internațional „Clara Haskil”

Tradiție

În continuarea tradiției de a invita în fiecare an un câștigător al Concursului Internațional Clara Haskil din Elveția, publicul va avea ocazia să-l asculte luni, 31 octombrie, de la ora 19.30, pe Finghin Collins, unul dintre cei mai importanți muzicieni irlandezi de astăzi. De asemenea, una dintre cele mai așteptate momente îl reprezintă întâlnirea cu membrii Trio-ului Clara Haskil din Germania: pianistul William Youn, violonista Nina Reddig și violoncelista Hannah Weber, trei muzicieni de excepție, foarte buni prieteni, care împărtășesc pasiunea și dorința de a explora lumea extraordinară a muzicii de cameră. Pianistul Mauro Lo Conte, un artist căruia criticii muzicali i-au remarcat stilul imaginativ, simțul polifonic și maturitatea muzicală, revine pe scena Sălii Thalia, în cea din urmă seară.

Noutăți

Programul festivalului se diversifică în acest an printr-o seară dedicată filmului documentar „Grădina lui Celibidache”, în regia lui Serge Ioan Celibidache, un emoționant portret al renumitului dirijor și compozitor român. În 2016, se împlinesc 20 de ani de când marele maestru ne-a părăsit, iar prin expunerea acestui documentar extraordinar, festivalul își propune să reamintească publicului de exigența, munca, dar și de filosofia cu care Celibidache a știut să modeleze sunetul. Documentarul va fi proiectat vineri, 4 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Thalia, iar accesul publicului la proiecție va fi gratuit.

Arhitectura ediției din 2016 nu reprezintă o excepție: încă de la debut, Festivalul Internațional „Clara Haskil” a adus la Sibiu nume de top ale scenei muzicale internaționale, precum dirijorul Tiberiu Soare, Orchestra Simfonică  București, Cvartetul Arcadia, violoniștii Marina Chiche (Franţa), István Várdai (Ungaria), Ștefan Tarara (Germania) sau pianiștii François-Xavier Poizat (Elveţia), Julien Quentin (Franța), Alexander Schimpf (Germania) și Cristian Budu (Brazilia).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*