Violență la cote maxime în municipiul Sibiu! S-a năpustit asupra unei femei

Ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Șura Mare, cercetat pentru tâlhărie calificată.

Bărbatul este bănuit că, pe 20 decembrie 2022, în jurul orei 22.00, pe strada Papiu Ilarian din municipiul Sibiu, prin acte de violență, ar fi deposedat o femeie de geanta pe care aceasta o avea asupra sa și în care se aflau documentele personale și suma de 5.300 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 10 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*