Două femei din județul Sibiu au cerut ajutorul poliției în aceeași zi, pentru a scăpa de agresiunile soților lor. Una a fost lovită în Gura Râului, cealaltă a fost agresată verbal în Jina.

Foto: Mesagerul de Sibiu
La data de 22 iulie a.c., în jurul orelor 14:00, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 50 de ani, prin plângere scrisă, despre faptul că în seara de 19 iulie a.c., într-un imobil din Gura Râului, a fost agresată fizic de către soțul său, un bărbat de 50 de ani, ambii aflându-se la domiciliu comun.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Orlat au întocmit formularul de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv, astfel încât a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile.
În aceeași zi, în jurul orelor 14:00, polițiștii sibieni au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil din localitatea Jina o femeie în vârstă de 37 de ani ar fi fost agresată verbal de către soțul său, un bărbat în vârstă de 33 de ani, ambii aflându-se la domiciliul comun.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște s-au deplasat cu celeritate la fața locului, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv, aceștia au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului.










