Violența domestică, în atenția polițiștilor sibieni: cinci ordine de protecție provizorii emise în doar trei zile

În perioada 8 – 10 august a.c., polițiștii sibieni au intervenit la 32 de sesizări privind fapte de violență domestică. În urma completării formularelor de evaluare a riscului, în cinci dintre cazuri a fost constatat un pericol iminent pentru victime, fiind emise ordine de protecție provizorii.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Unul dintre aceste cazuri a fost înregistrat pe 8 august, în jurul orei 14:00, când o femeie de 27 de ani, din Tălmăcel, a sesizat direct polițiștii că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către fostul partener, un bărbat de 25 de ani din Mârșa.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au stabilit, în urma evaluării, că există un risc major pentru viața și integritatea femeii. În consecință, au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, prin care agresorului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de victimă și de copiii acesteia. Totodată, bărbatul este obligat să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.

Polițiștii sibieni reamintesc că violența domestică este sancționată de lege și îndeamnă persoanele aflate în situații de risc să solicite sprijin imediat la numărul unic de urgență 112