Cea de a IV-a ediție a Vinfest aduce la Sibiu crame reprezentative din România și Republica Moldova. Atmosfera va fi completată de concerte pe o scenă special amenajată în fața Sălii Thalia.
Pentru al patrulea an consecutiv, povestea vinului se spune și la Sibiu. Strada Cetății găzduiește în perioada 5-6 octombrie un eveniment unic în cadrul căruia ”sărbătoritul” principal este un produs atât de dezirabil tuturor: vinul.
Iubitorii vinului sunt invitați să participe în weekend la Vinfest.
Toate zonele viticole importante sunt reprezentate la eveniment. Astfel, din România vor fi prezenți cei de la Jidvei, Casa Bunescu, Vinarte, Corcova, Domeniile Urlați, Domeniile Boieru și Gorgandin, iar din Republica Moldova, anul acesta participă Chateau Vartely, prin intermediul Produse Moldovenești.
Vinurile din gama premium de la toate aceste crame le veți găsi la vânzare în căsuțele special amenajate pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu, în 5-6 octombrie, de la 12.00 la 22.00.
Se știe că vinul bun merge mână în mână și cu muzica de calitate. Tocmai de aceea, organizatorii aduc la cea de a IV-a ediție a Vinfest trupe și artiști care vor concerta pe scena amenajată în fața Sălii Thalia.
Anul acesta, pe lângă vinuri și concerte alese pe sprânceană, cine ajunge la Vinfest va avea parte și de surprize gastronomice. Gurmanzii sunt invitați să deguste din mânăcărurile gătite pe parcursul celor două zile de weekend. Tocănița de berbecuț, gulașul de vițel, cocoloșul de mămăligă cu brânză și smântână sau costițele de porc, sunt doar câteva dintre preparatele pregătite în cele două zile de festival.