Sâmbătă, 11 martie, de la ora 15, pe Stadionul Municipal, FC Hermannstadt va disputa, pe teren propriu, meciul contând pentru etapa a 17-a Ligii a II-a, împotriva celor de la ASA Tg. Mureș II. Intrarea va fi liberă.
Jucătorii sibieni vor încerca să obțină prima victorie în campionat în acest an, în condițiile în care vin după o remiză la Zalău, cu una dintre echipele contracandidate la promovare.
Prima etapă: egal în deplasare
FC Zalău și FC Hermannstadt au terminat la egalitate, 0 – 0, în prima etapă din retur. Partida s-a desfăşurat pe un teren denivelat, acest lucru constituind un dezavantaj pentru echipa sibiană, alcătuită din jucători mai tehnici decât cei ai echipei adverse. Cu toate acestea, sibienii au avut foarte multe ocazii la poarta cealaltă, iar când portarul sălăjenilor nu a mai făcut faţă, l-a ajutat şi bara.
Le-a lipsit șansa
Meciul a fost la discreţia jucătorilor de la FC Hermannstadt, practic, echipa adversă contând prea puţin în atac. Totuși, jucătorilor sibieni le-a lipsit micul procent de şansă de care este nevoie pentru a obţine victoria. Staff-ul tehnic a trimis în teren următoarea formaţie: Moldovan H – Străulea A. (Criştiu R.), Pîrvulescu C., Crişan R., Medeşan P., Dâlbea R. (cpt.), Necşulescu R., Monea G., Neacşa A. (Petrescu P.), Tătar D. (Fotescu A.) şi Cîrstean A.
„La mulți ani, doamna primar!“
De 8 Martie – Ziua Femeii, antrenorul principal, Eugen Beza, căpitanul Răzvan Dâlbea și portarul Horațiu Moldovan, i-au oferit primarului Astrid Fodor un aranjament floral, în semn de apreciere și recunoștință. „Îi mulțumim doamnei primar pentru susținerea și încrederea acordată“, afirmă reponsabilii liderului Ligii a III-a.
FC Hermannstadt II a fost învinsă de Sportul Petreşti cu 2-0 (0-0). Tinerii fotbalişti sibieni au disputat, săptămâna acesta, pe terenul din Obor, un amical în compania echipei din Alba Iulia – Sportul Petreşti, echipă care evoluează în Liga a IV – a. Formaţia de start pentru sibieni a dost alcătuită din: Ciorgovean (Chirca – min. 65) – Popa, Băra, Barbu (Miuţă – min. 65), Giura, Bruslea, Câmpean, Ban (Lupui – min. 46), Savu, Găman (Golfiţa) şi Kamner (Hanzu). Săptămâna viitoare începe returul Ligii a IV-a, iar primul meci pentru FC Hermannstadt II se va disputa în deplasare, în compania echipei Sparta Mediaş. Reamintim că două meciuri, contând pentru etapele a 14 – a și a 15 – a, nu s-au disputat în tur din cauza condițiilor meteorologice.