Vine primăvara în România? Anunțul meteorologilor

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate în prima săptămână.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Săptămâna 9-16 februarie

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara. Abaterea termică pozitivă va fi mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Precipitațiile vor fi excedentare în regiunile sudice. În restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal.

Săptămâna 16-23 februarie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în toate regiunile.

Săptămâna 23 februarie – 2 martie

Temperaturile medii vor înregistra valori apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în toate regiunile.

Săptămâna 2-9 martie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale.