Dezbatere pentru viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti

Consiliul Judeţean Sibiu a găzduit, ieri, o dezbatere pentru identificarea variantei optime de traseu pentru Autostrada Sibiu-Piteşti.

IMG_4270Întâlnirea a fost organizată la solicitarea Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi Naţionale din România SA, iar la eveniment au participat factorii de decizie de la nivelul judeţului Sibiu, cu scopul de a identifica problemele specifice pe care le implică realizarea „singurului proiect de autostradă din exercițiul financiar 2014-2020 care are finanțarea asigurată”, după cum afirmă Mărioara Capră, director general tehnic în cadrul CNADNR. La dezbatere au participat președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul Ovidiu Sitterli, primarii comunelor Boița și Turnu Roșu, viceprimarul comunei Șelimbăr și arhitectul șef al orașului Tălmaciu, localități pe raza cărora va trece tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești. De asemenea, au dat curs invitației reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu, Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, SC Drumuri și Poduri SA, Direcției Silvice, Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Discuţii aprinse

IMG_4265Dezbaterea de la Consiliul Județean Sibiu a vizat probleme ce țin de protecția mediului, de ariile protejate, de Natura 2000, de siturile arheologice, de monumentele istorice aflate în proximitatea traseului pe care îl va avea autostrada, dar și de interferența acesteia cu proprietățile private. Cei prezenţi au urmărit fișa proiectului și stadiul actual  în care se află studiul de fezabilitate contractat în luna iunie a acestui an, cu termen de finalizare în iulie 2016. Pe baza acestei expuneri, au avut loc mai multe intervenții și sugestii din partea reprezentanților unităților teritorial administrative implicate și a arhitectului-șef al județului Sibiu.

Ce facem cu drumurile?

De asemenea, președintele Ioan Cindrea a discutat cu reprezentanţii CNADNR, la Sibiu, despre probleme cu care se confruntă Consiliul Județean Sibiu referitoare la drumurile naționale care străbat județul, respectiv soluționarea problemei intersecției DN 14 Sibiu-Sighișoara cu DJ 142J Șeica Mare-Șeica Mică, a problemei alunecărilor de teren pe DN 14 pe tronsonul Dumbrăveni-Laslea și finalizarea lucrărilor la drum pe tronsonul km 73+500-80+652, includerea cu prioritate în programul CNADNR a lucrărilor de modernizare a DN 14 A Mediaș – Blăjel – limita jud. Mureș, care se prezintă într-o stare de viabilitate precară, includerea lucrărilor de reabilitare a DN 14 B Copșa Mică – Țapu – limita jud. Alba, cu denivelări majore, precum și reabilitarea Transfăgărășanului, având în vedere importanța turistică deosebită a zonei. Reprezentanţii CNADNR au dat asigurări că, în limita bugetului pe anul 2016, vor avea în vedere toate problemele semnalate de conducerea Legislativului județean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*