Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă în intervalul 29 septembrie ora 08.00 – 30 septembrie ora 20.00 în județului Sibiu. Se preconizează că vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50-70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.
Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns la posibilele situații de urgență care ar putea apărea în contextul fenomenelor meteorologice prognozate, la nivelul ISU Sibiu va fi activată Grupa Operativă pe durata avertizărilor meteo și au fost înștiințate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență în vederea activării Centrelor de Permanență.
„Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive:
- În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri. De asemenea, locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.
- În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
- Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo. De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
Intrați pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme.