Instituția Prefectului județul Sibiu virează începând de azi indemnizațiile pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.
Pentru membrii secțiilor de votare, pentru operatori, informaticieni și personalul tehnic auxiliar din județul Sibiu Instituția Prefectului județul Sibiu a virat azi în contul primăriilor sumele pentru indemnizații, urmând ca acestea să fie achitate beneficiarilor de primăria pe raza căreia și-au desfășurat activitatea.
Pentru municipiile Sibiu și Mediaș plata pentru membrii secțiilor de votare, pentru operatori, informaticieni și personalul tehnic auxiliar se va efectua astfel:
Municipiul Sibiu
– pentru persoanele care au transmis contul IBAN sumele vor fi virate de către Instituția Prefectului județul Sibiu în conturile beneficiarilor începând cu data de 17.12.2020
– pentru persoanele care nu au transmis contul IBAN plata acestora se va face în numerar la sediul Instituției Prefectului județul Sibiu, strada Andrei Șaguna nr. 10 după următorul program:
– joi 17.12.2020 între orele 9 -15
– vineri 18.12.2020 între orele 9-13
Municipiul Mediaș
– pentru persoanele care au transmis contul IBAN sumele vor fi virate de către Instituția Prefectului județul Sibiu în conturile beneficiarilor începând cu data de 17.12.2020
– pentru persoanele care nu au transmis contul IBAN plata acestora se va face în numerar la sediul Primăriei Municipiului Mediaș după următorul program :
– joi 17.12.2020 între orele 10-15.