Vin americanii! Armament impresionant și tehnică militară ca în filme, aduse la Sibiu pentru exercițiul Saber Guardian 2017

Joi, 13 iulie, militari din cadrul Regimentului 2 Cavalerie (2CR) din Statele Unite împreună cu militari din Brigada Multinațională Sud-Est din Craiova, participanţi la exerciţiu multinaţional „Saber Guardian 2017” (SG17), vor desfăşura o serie de activităţi, grupate sub denumirea „Dragoon Guardian 2017” , în garnizoana Sibiu.

Cu această ocazie, parcarea Sălii Transilvania va găzdui, în intervalul orar 10.00-14.00, o expoziţie de armament şi tehnică militară din dotarea Armatei României şi a SUA şi activităţi de relaţionare cu comunitatea locală, informează Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, într-un comunicat de presă.

Exerciţiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. SG17 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere. În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari din 23 de ţări aliate şi partenere, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea. Împreună, aceste exerciţii urmăresc să demonstreze capabilităţile întrunite şi multinaţionale superioare ale SUA, aliaţilor şi partenerilor şi evidenţiază coeziunea, unitatea şi solidaritatea acestora în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*