Viitor traseu turistic. Va cuprinde 14 biserici fortificate

Principiile turismului slow (încetinit), vor fi implementate în cadrul unui viitor traseu care include 14 biserici fortificate, 10 dintre acestea aflându-se în județul Sibiu.

Foto: CJ Sibiu

Anunțul a fost făcut de Francesco Tacconi, președintele Green Man Foundation, în cadrul unei conferințe găzduite sâmbătă, 5 aprilie ac, de Biblioteca Astra Sibiu.

Foto: CJ Sibiu

Având ca punct de plecare Biserica Evanghelică din Richiș, traseul tematic va prezenta turiștilor dovezi ale influenței celtice reprezentate de sculpturi ale „Omului Verde” din vechi biserici transilvănene.

Foto: CJ Sibiu

Traseul va include activități menite să ofere turiștilor experiențe locale culturale, gastronomice și activități în aer liber.

Foto: CJ Sibiu

Consiliul Județean Sibiu, cu sprijinul Interreg Europe, este parte în Proiectul „SLOWDOWN – Promovarea practicării unui turism durabil, pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, alături de opt parteneri europeni, prin care oferă și colectează exemple de bune practici în ecoturism, acestea fiind împărtășite ulterior către operatori și alte părți interesate din județul Sibiu.