Vieţi pierdute pe şosele

2016 s-a dovedit a fi un an negru până în prezent, din punct de vedere al numărului acidentelor rutiere produse în judeţ. Viteza excesivă şi neadaptată şi indisciplina pietonilor sunt în continuare principalele cauze ale accidentelor rutiere în care oamenii îşi pierd viaţa. Închiderea autostrăzii pe porțiunea Săliște-Cunța ne-a costat,  până acum, 10 vieţi.

foto deschidereTrei vieţi! Atâtea a răpit în numai două zile DN 1, doar în zona Apoldu. Ieri, la prânz, doi tineri în vârstă de 20, respectiv 22 de ani au fost găsiţi zăcând morţi în maşina cu care se îndreptau de la mare spre casă, în Satu Mare. Au fost găsiţi mult prea târziu, la multe ore după producerea accidentului. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 5 dimineaţa, iar maşina în care zăceau tinerii a fost găsită în afara părţii carosabile, într-o zonă cu vegetaţie bogată, de abia în jurul orei 12, la prânz. Trupurile celor doi erau în afara maşinii. Conform poliţiştilor, fie nu purtau centurile şi siguranţă şi au fost aruncaţi din maşină în momentul impactului, fie după accident s-au târât din  maşină în încercarea disperată de a cere ajutor, dar nimeni nu i-a văzut. Decât şapte ore mai târziu, când erau deja morţi.

Cu numai o zi înainte, tot pe DN 1, în zona Apoldu, un bărbat de 46 de ani şi-a pierdut viaţa după ce, din cauza vitezei, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit cu maşina într-o dubă. Alte două persoane au fost grav rănite. Şi astfel, bilanţul morţilor de la închiderea autostrăzii pe porțiunea Săliște-Cunța a ajuns la 10.

 Risc mare

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu spun că închiderea autostrăzii A1, în zona oraşului Sălişte, ridică probleme foarte mari „În continuare, având în vedere închiderea pentru refacere a unui segment din din Autostrada A1, înregistrăm probleme pe linia siguranţei traficului rutier şi a fluenţei acestuia, pe Drumul Naţional 1, pe segmentul cuprins între oraşul Sălişte şi limita cu judeţul Alba”, spune comisarul şef de poliţie Mircea Nicolae Manciulea, Şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sibiu.

Şoferi imprudenţi

Statistica făcută pentru primele şase luni ale acestui an de către poliţiştii de la Serviciul Rutier scoate la iveală un adevăr tragic: pe drumurile din judeţ se produc tot mai multe accidente rutiere. Dar, dincolo de statistici e vorba despre oamenii care îşi pierd viaţa pe şosele sau care rămân mutilaţi pe viaţă. Astfel, în primele şase luni ale acestui an s-au înregistrat 77 de accidente grave, cu şapte mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Opt persoane şi-au pierdut viaţa în aceste accidente şi alte 84 au fost rănite grav. Majoritatea accidentelor (48,05% s-au produs în interiorul localităţilor urbane, 33,76% pe reţeaua de drumuri naţionle iar 18,19% pe raza de competenta a secțiilor de politie rurală.

Viteza letală

În continuare, principala cauză care duce la producerea acestor accidente grave este viteza excesivă şi neadaptată. 19 accidente grave soldate cu 2 morţi şi 27 de răniţi grav s-au produs din cauza vitezei.  Indisciplina pietonilor a fost cauza producerii a 14 accidente rutiere grave soldate cu 3 morţi şi 11 răniţi grav. Neacordare priorităţii de trecere a pietonilor a dus la producerea a 9 accidente rutiere soldate cu un  mort şi 8 raniţi grav. Alte 7 accidente s-au produs din cauza neacordării priorităţii de trecere a vehiculelor. Şapte persoane au fost rănite grav din această cauză.  Nepastrare distanta de siguranta in mers a dus la peoducerea a 5 accidente rutiere soldate cu 5 raniţi grav.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*