Primarul Gheorghe Roman, împreună cu Mihaela Conea, directorul Direcției de Asistență Socială Mediaș, au felicitat-o azi pe d-na Maria Oltean, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. Este al 5-lea cetățean medieșean aflat anul acesta în situația de a sărbători centenarul.
„Astăzi, 29 noiembrie, primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, însoțit de directorul Direcției de Asistență Socială Mediaș, dna Mihaela Conea a premiat-o pe dna Maria Oltean, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani.
Vârstnica a primit un buchet flori, o diplomă, dar și un premiu în bani în semn de respect și recunoștință, cu prilejul împlinirii acestei venerabile vârste.
Vă reamintim că în acest an au mai fost premiați încă alți 4 medieșeni la împlinirea vârstei de 100 de ani.“, a transmis Primăria Municipiului Mediaș.