Theodor Andrei cu piesa „D.G.T. (Off and on)” a câștigat selecția națională Eurovision 2023.
Foto: Eurovision Romania – Facebook
Theodor Andrei va reprezenta România la Eurovision 2023, cu piesa „D.G.T. (Off and on)”, în urma finalei Selecţiei Naţionale desfăşurate sâmbătă.
Piesa lui Theodor Andrei a primit cele mai multe voturi din partea publicului – 5.230, dintre care 2.556 voturi prin telefon şi 2.674 voturi online, informează site-ul http://eurovision.tvr.ro/2023. Pe următoarele două locuri s-au clasat Andreea D Folclor Orchestra cu piesa „Periniţa mea” – 4.845 de voturi şi Andrei Duţu cu piesa „Statues” – 4.302 voturi.
La finalul concursului a fost ales, în mod aleatoriu, un telespectator care a participat la vot fie prin apel telefonic, fie online. Organizatorii au intra în direct cu acesta. Telespectatorul a răspuns corect la o întrebare despre conţinutul show-ului şi a câştigat un premiu de 5.000 de euro.
În finala Eurovision 2023 România, publicul a putut vota melodia preferată prin apel telefonic (tarif normal) sau online pe durata interpretării fiecărei piese sau la finalul show-ului, când a avut loc recapitularea compoziţiilor aflate în concurs.
Ordinea intrării în concurs a fost: Deiona – „Call on me”; Andrada Popa – „No time for me”; Ocean Drive – „Take you home”; Amia – „Puppet”; Andrei Duţu – „Statues”; Theodor Andrei – „D.G.T. (Off and on)”; Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros – „Lele”; Aledaida – „Bla Bla Bla”; Adriana Moraru – „Faralaes”; Maryliss – „Hai vino”; JaxMan (Erin Dăneţ) – „Bad&Cool”; Andreea D Folclor Orchestra – „Periniţa mea”
Finala Eurovision 2023, în Liverpool
Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest (ESC) va avea loc în Marea Britanie, care va organiza concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări. Evenimentul se va desfăşura la Liverpool Arena şi va avea două semifinale şi finala mare.
Semifinalele vor avea loc pe 9 şi 11 mai, iar marea finală pe 13 mai. Reprezentantul României va concura în a doua semifinală. Eurovision Song Contest (ESC) este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU) – cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice.
ESC se realizează în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume şi este transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).