Sunt scene sângeroase în Israel, după un atac surpriză declanșat azi de teroriștii palestinieni ai Hamas. Au fost lansate, într-o singură dimineață, peste 5.000 de rachete în direcția Israelului, iar atacurile continuă și la această oră.
FOTO: Captură Aljazeera
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a declanşat „un război împotriva statului Israel”, a declarat sâmbătă ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, în timp ce sute de rachete sunt lansate începând de la primele ore ale dimineţii asupra Israelului dinspre Fâşia Gaza, aflată sub controlul Hamas, informează AFP.
Breaking News: Israel launched Operation Iron Swords Israel destroys third Gaza tower eliminated Palestinian Terrorists #Gaza #hamas #southernisrael pic.twitter.com/mmeTLlxju9
— The World (@humantheworld) October 7, 2023
„Hamas a făcut o gravă eroare în această dimineaţă, declanşând un război împotriva statului Israel”, soldaţii israelieni „luptă împotriva duşmanului în fiecare loc”, a declarat Gallant într-un comunicat.
Potrivit serviciilor sale, Gallant a aprobat convocarea rezerviştilor.
Liderul braţului armat al mişcării Hamas a anunţat sâmbătă declanşarea unei operaţiuni – „Potopul Al-Aqsa” – împotriva Israelului, în timp ce rachete erau lansate cu sutele dinspre Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian. Agerpres