Video. În primele 10 zile de lucrări s-au realizat aproape 40% din defrișările de pe Valea Oltului

Până ieri, a fost defrișată aproape 40% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești.

Video: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Deși și a plouat și ieri, constructorul a continuat lucrările pe tot parcursul zilei și a informat că la sfârșitul săptămânii acesteia va aduce alpiniști specializați pentru curățarea versantului.

În plus, antreprenorul turc a suplimentat deja echipele responsabile cu siguranța circulației pentru a putea interveni rapid în cazul în care apar situații de risc în perioada în care traficul rutier este deschis (între orele 20.00 și 6.00).

Aceste măsuri fac parte din obligațiile antreprenorului care trebuie să acționeze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7.

Pe zonele de risc unde au fost finalizate drumurile tehnologice de pe versant și pot ajunge pe partea carosabilă resturi vegetale sau arocamente, antreprenorul montează parapete din beton.

În cazul în care va exista riscul unor căderi de pietre, mase de pământ sau material lemnos pe carosabil, traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni pentru pentru îndepărtarea acestora în cel mai scurt timp posibil.

Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pămant pe timpul zilei.

Pe DN7 (sectorul Boița – Lazaret) circulația se desfășoară între orele 20.00 -6.00 pentru toți participanții la traficul rutier, iar în intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30-17.00, doar pentru riverani.

Lucrările sunt reluate în fiecare zi la ora 6.00 până pe data de 9 august.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*