Muzeul ASTRA a organizat sâmbătă un atelier expozițional dedicat tradiționalului eveniment „Fuga Lolelor”, care s-a desfășurat săptămâna trecută la Agnita. Atelierul a avut loc în Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, din cadrul muzeului.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Muzeografii Camelia Ștefan și Simona Malearov, au adus în prim-plan tradiția Lolelor din Agnita un obicei practicat și în alte localități din zonă, precum Cincu și Marpod.
Vizitatorii au descoperit istoria și semnificația obiceiului într-un cadru autentic, prin intermediul obiectelor și documentelor din patrimoniul Muzeului ASTRA. Expoziția a inclus costumul tradițional de lolă, cu toate accesoriile sale, figurine ceramice reprezentând alaiul Lolelor, precum și fotografii și filme documentare realizate de-a lungul timpului.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Curioșii au aflat din ce era confectionată masca pe care o purtat lolele, de la muzeograful Simona Malearov: „Pentru că Lolele au fugit deja în Agnita, am pregătit acest atelier. Noi am scos din colecție un costum complet de lolă, format din haină, pantaloni și accesoriile pe care acestea le purtau când alergau prin localitate, inclusiv masca pictată, împodobită cu blană de jder”.
Lolele aduc zgomot, urări și gesturi simbolice menite să alunge iarna și spiritele rele. Prin pocnetul bicelor și zdrăngănitul tălăngilor, acest obicei păstrează memoria unui patrimoniului cultural și al unei comunități românești din ultimele două decenii.










