VIDEO/ Dezbatere tensionată pe tema Noului Spital Județean Sibiu. Bogdan Trif s-a ridicat de la masa discuțiilor

Viitorul Noului Spital Județean Sibiu a fost dezbătut, azi, în cadrul unei întâlniri organizate la Sala Senatului a Facultății de Medicină. La discuțiile inițiate de Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, și la care au fost invitați toți actorii politici din județ, au participat deputații Raluca Turcan (PNL), Bogdan Trif (PSD), Adrian Echert (USR) și Constantin Șovăială, lider Forța Dreptei, alături de vicepreședinții Consiliului Județean, proiectul fiind în atenția autorităților încă din anul 2019.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Întâlnirea a debutat cu o prezentare a aleșilor prezenți la întâlnire, marcată de o eroare ciudată. Daniela Cîmpean, în calitate de organizator al întâlnirii, și-a căutat în memorie numele liderului PSD Sibiu în momentul în care urma să-l prezinte, „botezându-l“ în cele din urmă „Șerban Trif“. Întâlnirea a fost marcată apoi de acuze reciproce între partenerii din coaliția de guvernare. Tensiunile au escaladat pe parcursul dezbaterii, iar la un moment dat deputatul PSD Bogdan Trif, arătat cu degetul în mai multe rânduri pentru eșecul finanțării spitalului, s-a ridicat de la masa discuțiilor, luând loc în sală. A răspuns în continuare întrebărilor și acuzațiilor aduse, făcând la rândul său precizări privind greșelile făcute de reprezentanții CJ Sibiu în încercarea de a obține finanțare.

În urma discuțiilor, a fost luată în calcul varianta unui parteneriat public-privat ca posibilă soluție pentru finanțarea investiției. Participanții au convenit ca fiecare partid politic și fiecare parlamentar să analizeze această opțiune și să verifice dacă există susținere la nivel național. Discuțiile urmează să fie reluate peste 30 de zile.

(Maria-Antonia OANA)