VIDEO: Cum arată Lotul 1 ASFALTAT al Autostrăzii Sibiu-Pitești

Apar noi imagini de pe Autostrada A1, lotul 1 Boița, din care reiese că întreg lotul a fost asfaltat.

„Bună seara tuturor pasionaților de infrastructură! Azi am filmat complet întregul lot al autostrăzii Sibiu Pitești începând de la Boița până la nodul rutier Șelimbăr! Am constat că a fost finalizată așternerea asfaltului pe întregul lot! Se lucrează susținut pe întinderea întregului lot, dar cu o frecvență mai mare în zona giratoriilor Boița și Șelimbăr, acolo unde se lucrează la finalizarea și conectarea șanțurilor și rigolelor de evacuare a apelor pluviale și meteorice. Se lucrează de asemenea în mod susținut la parcarea de la km 8, acolo unde a fost adus și urmează să se instaleze mobilierul urban, se lucrează în interior finalizarea finisajelor dar și la montarea instalațiilor sanitare. Se lucrează susținut și la montarea sistemelor fonoabsorbante dar și la executarea marcajelor rutiere în paralel cu executarea montării sistemelor de protecție și siguranță . Se lucrează și în afara corpului autostrăzii atât la definitivarea sistemelor de colectarea apelor pluviale și meteorice cât și la montarea posturilor de transformare dar și la montarea fibrei optice!” – a transmis realizatorul filmării, Ioan Adrian Gica.

 

 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere confirmase deschiderea pe 15 decembrie a primului lot din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, între Șelimbăr și Boița, în județul Sibiu. Deși termenul oficial de finalizare a Secțiunii Sibiu Boița era prevăzut pentru sfârșitul primăverii (finele lunii aprilie 2023), PORR Construct, firma din Austria care a câștigat lucrările de infrastructură rutieră, a reușit să se miște mult mai repede, astfel că execuția a ajuns la 93%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*