18 cupluri din comuna Șelimbăr, care au sărbătorit mai mult de 50 de ani de când formează o familie, au fost sărbătorite în Șelimbăr, în cadrul unui eveniment special.
Video: facebook Primăria comunei Șelimbăr
La fel ca anul trecut, acestea au primit câte 1.000 de lei, dar și mici daruri din partea comunității.
”Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la căsătorie sunteți exemple pentru noi pentru că ați avut înțelepciunea necesară pentru a ajunge la această vârstă, ați avut consens în familiile dumneavoastră și, nu în ultimul rând, multă iubire. Pentru noi sunteți exemple, este o onoare pentru noi că faceți parte din această comunitate. la mulți și fericiți ani”, le-a transmis primarul Marius Grecu.
”Avem nevoie de dumneavoastră sunteți cei mai potriviți ca împreună cu noi, cu școala, cu autoritățile să formăm generațiile viitoare” a spus și părintele Ovidiu Polexa.