BC CSU Sibiu continuă pe prima poziție în clasament și rămâne neînvinsă pe teren propriu după victoria de vineri seară, în compania celor de la BC SCM Timișoara, scor 74-64 (21-9, 10-22, 21-18, 22-15).
Baschetbaliștii sibieni au făcut un meci bun și și-au luat revanșa după ultimul meci disputat în deplasare la Oradea. Au avut un start excelent și au reușit să pună pe tabelă 15 puncte, până când oaspeții au marcat primele puncte. Primul sfert se încheia 21-9, însă Tmișoara a revenit până la pauză și a recuperat din diferență. Echipele au intrat la vestiare cu egalitate 31-31, dar sibienii au continuat și în ultimele două sferturi să pună presiune pe adversar. De fiecare dată când se distanța mai mult, Timișoara reușea să revină, însă la final, tabela a rămas la 10 puncte diferență, în favoarea sibienilor.
”A fost un meci mai greu decât mă așteptam, din punct de vedere al implicării fizice, cel puțin. Am început ca din glonț, băieții au avut o afirmație de făcut după meciul de la Oradea de marți și mă bucur că am început așa. Mă întristează că nu am reușit să continuăm, dar Timișoara este o echipă extraordinar de bună și a găsit soluții să ne oprească. În repriza a doua a fost mai mult șah decât joc de baschet. Încercam să ne luptăm, ambele echipe, cu jucătorii fără faulturi, ca să ajungem cu cel mai bun 5 în final. În cele din urmă cred că am meritat victoria, îi felicit pe băieți și este foarte importantă pentru că după o serie așa de lungă de victorii, o înfrângere te poate duce foarte jos. Acum sper să ne recuperăm energia și optimismul și să jucăm din ce în ce mai bine”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu.
În următoarea etapă, BC CSU Sibiu se deplasează la Cluj, acolo unde va juca miercuri, 11 aprilie, de la orele 19.00, iar la finalul săptămânii viitoare va primi vizita celor de la BCM U FC Argeș Pitești, sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 18.00. Biletele pentru partida cu echipa din Pitești s-au pus în vânzare online, pe www.csusibiu.ro/bilete și pe www.kompostor.ro.