BC CSU Sibiu a învins, aseară, în deplasare, echipa din Oradea, scor 71-64 și va juca meciul 4 al finalei mâine, 4 iunie.
Partida este programată pentru ora 19.00 și va fi trasmisă în direct pe DigiSport.
Baschetbaliștii sibieni au avut ieri de disputat un meci de totul sau nimic, CSM Oradea fiind deja la un singur pas de trofeul de campioni, după victoriile din cele două partide disputate în Sala Transilvania. Au dat totul pe teren și au arătat mult spirit de echipă. Motivați și încurajați de peste 150 de suporteri care au făcut deplasarea, sibienii au reușit un joc mai bun-așa cum și-au propus- și la final au reușit să își atribuie victoria, la 7 puncte.
”Am reușit, de data aceasta, să facem un meci mai bun defensiv, dar să reușim să marcăm și ceva mai multe puncte. Dacă țin bine minte, meciul 2 s-a încheiat 64-62. Deci, din punct de vedere defensiv am făcut același tip de joc, dar am reușit să și marcăm. Sunt bucuros pentru că jucătorii noștri au arătat spiritul pe care l-am arătat tot campionatul și cu care am reușit să câștigăm sezonul regulat și acela că niciodată nu renunță, indiferent cât ne e de greu sau ce nedreptăți se întâmplă pe teren (..) A fost un meci cu o încărcătură mare, în care noi am jucat ”totul sau nimic” și în care jucătorii de la Oradea s-au relaxat puțin, după 2-0. E foarte greu ca o echipă să câștige trei meciuri consecutive. Totuși, evident, dorința mea este să reușim să ducem seria în meciul 5. Cred că ambele săli, ca și public, merită să vadă atâtea meciuri pentru că sunt suporteri extraordinari, de ambele părți”, a declarat antrenorul Dan Fleșeriu.
În caz de victorie a baschetbaliștilor sibieni, meciul 5 al finalei se va disputa în Sala Transilvania, la o oră ce urmează a fi anunțată. Biletele pentru acest meci s-au epuizat deja, încă de aseară.