BC CSU Sibiu a câștigat prima partidă a noului sezon din Liga Națională, la diferență de un punct, pe terenul celor de la CSM CSU Oradea.
Partida s-a încheiat 73-72 (19-22, 15-15, 14-19, 25-16), în favoarea galben-albaștrilor, iar următorul meci se joacă la Sibiu, sâmbăta viitoare, cu CSM Steaua Eximbank.
Baschetbaliștii sibieni și-au luat revanșa după ultimul meci din sezonul trecut și le-au dat replica bihorenilor, pe terenul cărora au câștigat primul duel din actuala stagiune, în ultimele secunde. Deși Oradea a reușit să conducă o bună parte a partidei, ultimul sfert a fost cel care a făcut diferența, sibienii reușind să își adjudece victoria.
La finalul partidei, Dan Fleșeriu a declarat: ”Un meci greu specific începutului de campionat, cu multe greșeli și de o parte și de alta. Șansa a fost de partea noastră de data aceasta. Îi felicit pe jucătorii noștri că nu au renunțat și au avut încredere până la final. Acesta e spiritul care ne poate face mai buni. Avem foarte mult de lucru, dar, cu siguanță că, dacă ne vom vedea de treabă putem forma o echipă bună, în timp.”.
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Kevin Capers 24p, Tyler Laser 16p, Monyea Prat 13p, DeAngelo Ruley 10p, Christopher Cooper 8p, Radu Paliciuc 2p.
În următoarea etapă, BC CSU Sibiu primește vizita celor de la CSM Steaua Eximbank, sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 17:00.
Biletele pentru această partidă se pun în vânzare online, începând de luni, pe www.csusibiu.ro și, în măsura în care vor mai fi disponibile, în ziua meciului, cu o oră înaintea startului partidei, la Sala Transilvania.