Sibianul Victor Cornea a câștigat al 3-lea turneu din acest an, azi, la Como (Italia). Alături de ucraineanul Denis Molcianov, a dispus în finala turneului ATP Challenger 75 de perechea Mircea Jecan (România) / Ivan Liutarevich, scor 6-2, 6-3, într-o oră și 9 minute. A fost o nouă săptămână bună, cu 4 victorii consecutive, primele 3 câștigate după meciuri furtunoase încheiate în super-tiebreak: 2-1 (6-2, 3-6, 10-7) în fața perechii Remmy Bertola (Elveția)/Vincent Ruggeri (Italia), apoi 6-2, 6-7 (5/7), 10-7 în fața perechii Gabriel Debru (Franța)/Vitali Sachko (Ucraina), iar în semifinală 1-6, 6-3, 12-10 în fața italienilor Andrea şi Federico Arnaboldi!
(Dan GREAVU)
Este a 2-a finală consecutivă jucată de sibian, după cea de de Dobrich (Bulgaria), pierdută sâmbăta trecută, alături de turcul Ergi Kirkin, în fața în fața cuplului Alexander Merino (Austria) / Cristoph Negritu (Germania), scor 4-6, 2-6.
Turneul challenger de la Como (Italia) a fost dotat cu premii totale de 74.825 euro. Pentru victorie, perechea sibianului va intra în posesia unui premiu de 4.250 euro și 75 de puncte ATP.
Este a 5-a finală din acest an pentru Victor Cornea (numărul 93 ATP la dublu), după cele câștigate la Murcia (Spania) și Francavilla (Italia) și cele pierdute la Napoli, în luna martie și Dobrich (Bulgaria) săptămâna trecută.