A.F.C.Hermannstadt s-a impus aseară în deplasare cu scorul de 3-2 în fața celor de la Poli Iași, obținând astfel prima victorie pe teren străin din acest sezon.
Pentru FCH au înscris Vodă (`13), Romario Pires (`56 penalty), Debeljuh(`76), în timp ce pentru gazdele de la Poli Iași Luckaseen a marcat ambele goluri.
Antrenorul Ruben Albes a început partida cu următorul prim 11: Cristiano, Vodă, Viera(cpt), Stoica, Opruț, Dâlbea, Pires, Jo Santos, Caiado, Debeljuh, Adrian Bălan. Pe parcurs, au mai intrat în joc Tiago Almeida, în locul lui Vodă, Yazalde Gomes, în locul lui Bălan, Petrișor Petrescu în locul lui Debeljuh și Sorin Bușu, care l-a schimbat pe David Caiado pentru ultimele minute ale partidei. Deși moldovenii au fost superiori la capitolul posesie (52%), elevii lui Ruben Albes au fost mai eficienți în fața porții, creându-și 7 ocazii de gol, cu 5 șuturi pe spațiul porții.
,,Cred că am făcut o partidă bună. În repriza a II-a am demonstrat ce fel de echipă suntem – cu condiție fizică și dispusă la efort, cu o mentalitate pozitivă. Am demonstrat că suntem fotbaliști buni și că suntem o familie. Cred că am fost peste rivalii noștri și am avut precizia și concentrarea necesară să fructificăm ocaziile pe care le-am avut. Acest lucru este providențial când joci în deplasare.”, a declarat Ruben Albes, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt
Cu această victorie, A.F.C.Hermannstadt a urcat un loc în clasament (5), cu 21 pct, situându-se chiar deasupra celor de la Poli Iași. În următoarea etapă, cea cu numărul 8, din Play-Out-ul Ligii 1, A.F.C.Hermannstadt se va deplasa la Ploiești pentru confruntarea cu cei de la Chindia Târgoviște.