Am participat luni, 12 august 2024, la prima expoziție personală a artistei Victoria Ghilas, vernisată la Galeria ATU TOYS / NAC din Sibiu. Vernisajul expoziției artistei (originară din Republica Moldova, stabilită în Sibiu din anul 1997) a fost curatoriat de artistul plastic Niu Herișanu, amfitrionul evenimentului, printre invitații săi speciali numărându-se dr. Iulia Mesea, critic de artă, dr. Olimpia Coman Sipeanu, artist plastic și poeta Luminița Giurgiu, care a susținut un recital de poezie din creația proprie.
Foto: Ion Talpoș
Într-un scurt dialog purtat cu artista Victoria Ghilas înainte de vernisaj, am aflat o parte din povestea aflată în spatele acestei expoziții personale:
Ion Talpoș: Ne cunoaștem, deja, de ceva vreme pentru că ne-am mai întâlnit în cadrul altor evenimente culturale, în Sibiu. Astăzi însă, este vorba despre dumneavoastră! Spuneți-mi, vă rog, despre ce eveniment cultural vorbim ?
Victoria Ghilas: Astăzi va fi vernisată prima mea expoziție personală. De mai mult de un an mă gândesc la această colecție. Mi-am concentrat, punctual, toată energia, forța mea, creativitatea, pentru atingerea acestui scop. Mi-am căutat toate resursele interioare pentru a le direcționa către organizarea acestei expoziții și sper că lucrul acesta se va vedea în colecția mea de lucrări. Se va vedea, sper, o unitate stilistică proprie, o amprentă personală care mă caracterizează, deja. Este vorba despre un stil care se bazează pe spontaneitate și în același timp, explorează zona de vis, zona de subconștient, de simboluri care ne parvin pe calea aceasta, a visului și care se combină în mod spontan! Nu au întotdeauna o logică rațională și este o metodă de a lucra, cumva, în momente de inspirație, pe care le lași să curgă… Și te lași și tu, ca artist, dus de starea aceasta, lucrezi sub impulsul acesta original, nemarcat de eforturi logice, de combinații de idei ale minții noastre… Pur și simplu, trebuie să prinzi fluxul acesta de energie creativă, să-l folosești… Apoi, după un timp, poți să intervii cu rațiunea, logica și cunoștințele tale ca să întregești anumite lucruri, să le dai anumite forme… Să intervii în zona detaliilor, mai degrabă. Dar ideea de bază vine, cumva, pe alte căi…
I.T.: Așadar, prindeți „din zbor” ideea venită în clipe de liniște interioară, de reflecție și meditație, pe care o îmbogățiți ulterior, întregind-o cu propriile dumneavoastră idei..
V.G.: Da, sunt idei venite în momente pe care eu le consider „momente de grație”!
I.T.: Pentru cei care vă cunosc mai puțin, v-aș ruga să ne oferiți câteva repere din parcursul dumneavoastră profesional-artistic.
V.G.: Am absolvit Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu, la Sibiu. În perioada facultății mi s-a trezit, brusc și foarte intens, interesul pentru religie și pentru icoane. Am început de atunci să pictez. Am început să caut să lucrez cu meșteri iconari, cu pictori de biserici… Am căutat compania unor oameni religioși… Am intrat în cercurile acestora și în mod firesc, am simțit nevoia să dau admiterea la Teologie, după ce mi-am finalizat studiile la Drept… Acesta a fost primul meu gând și asta am și făcut! Am intrat la Secția Teologie/Patrimoniu. Era prima generație de studenți de la Teologie, la secția de Conservare-Restaurare. În timpul facultății am continuat formarea mea, ca artist. După absolvire am lucrat timp de cinci ani la un atelier de mobilă pictată, unde am dezvoltat un stil de pictură decorativă. Le sunt recunoscătoare celor de acolo pentru că, lucrând foarte mult în perioada aceea, mi-am dezvoltat anumite abilități, mai degrabă de natură tehnică. Am învățat să fiu foarte rapidă, să execut rapid unele faze ale procesului tehnologic. Am constatat că munca multă m-a ajutat să deprind anumite abilități tehnice. Să execut repede ceea ce îmi vine în minte, să prind și să transpun pe suport ideea de bază a unei lucrări. După această perioadă, am căutat să-mi conturez un stil propriu, pe cât posibil. De-a lungul timpului am avut lucrări de design interior, pictură decorativă și bineînțeles, am continuat cu icoanele. Pictura religioasă a fost întotdeauna, pentru mine, pe locul întâi. Inclusiv acum continui în zona aceasta. În stilul de lucru în care expun acum, și sper că se va vedea asta în lucrările mele, este o altă zonă de abordare a subiectelor lucrărilor, oarecum personală. O încercare de a explora niște zone din adâncul sufletului meu. Niște explorări particulare care nu sunt dogmatizate, nu sunt supuse niciunor reguli. Sunt de o pură spontaneitate!
I.T.: Ce fel de culori folosiți pentru realizarea lucrărilor dumneavoastră?
V.G.: Folosesc culori acrilice, în mare parte, dar am și o lucrare în ulei. Am deschidere și pentru diverse alte tehnici de lucru. Experimentez cu colaj, cu tehnica de aplicare a pânzei pe pânză, cum s-ar zice, pentru a lucra în volum. Sunt mai multe variante de lucru. Depinde cât de mult și ce vrei să scoți în momentul acela, din lucrare. Am ceva încercări în zona aceasta, dar am avut mai multe în trecut. În expoziția vernisată acum nu am ceva reprezentativ, dar cunosc tehnica aceasta, am lucrat și am niște proiecta de viitor în acest sens. În trecut am avut, de exemplu, colaj cu fragmente de oglindă aplicate pe pânză. Sau, pânză peste pânză… În felul acesta, se creează niște forme de relief interesante, cu care poți lucra după aceea… Sunt multe posibilități, trebuie doar să ai impulsul, fluxul și energia, necesare să materializezi ceea ce ai în minte.
I.T.: Aveți un atelier de lucru amenajat acasă, sau lucrați într-un spațiu separat de locuință?
V.G.: Lucrez acasă. Așa îmi este mai ușor să mă apuc de lucru, spontan, având totul la îndemână…
I.T.: Am observat că lucrările expuse au atașate titluri…
V.G.: Da, toate lucrările mele din expoziție au titluri și acestea sunt atașate lucrărilor, fiind specificate tehnica în care lucrările au fost executate și dimensiunile acestora. În expoziția de astăzi sunt expuse douăzeci și cinci de lucrări…
I.T.: Aveți o anumită lucrare de care sunteți atașată mai mult?
V.G.: Îmi este foarte greu să spun că o anumită lucrare este reprezentativă pentru mine! De câte ori realizez o lucrare, îmi închipui că trebuie să reprezinte apogeul creației mele. Dar, după fiecare lucrare încheiată, urma o alta… Și spuneam același lucru și despre lucrarea respectivă… Cu alte cuvinte, consider că nu am atins încă apogeul posibilităților mele de a crea. Pe de altă parte, consider că modul acesta de gândire este unul particular, specific oamenilor care creează, dorind să se autodepășească, continuu…
I.T.: Și eu consider că modul acesta de a gândi este unul benefic, nu numai în artă. Gândind astfel, tot timpul vom avea în noi dorința de perfecționare, de autodepășire…
V.G.: Așa este! Pot să vă mărturisesc că în perioada de pregătire a expoziției stăteam cu lucrările aranjate, pendulând între două stări extreme: de la încântare, la frică și dezamăgire! Este starea aceea de incertitudine pe care ți-o dă teama de reacția vizitatorilor expoziției la vederea lucrărilor, de felul în care ei vor înțelege mesajul pe care artistul dorește să-l transmită acestora. Sunt trăiri intense, caracteristice fazei premergătoare organizării vernisajului unei expoziții. Există temerea că printre vizitatori se vor găsi oameni avizați, specialiști în artă. Nu spun că-mi este frică! Oricum, ce este făcut, este făcut deja și nu mai poate fi schimbat, dar există teama acesta, de evaluări.
I.T.: Este o stare firească, până la urmă! Cred că exagerați puțin, totuși, gândindu-vă la acest aspect.
V.G.: Mai este un aspect care mă frământă zilele acestea… Cuvântul „expoziție” conține în rădăcina lui termenul „a expune”, respectiv „a te expune”! Când stai acasă și le spui celorlalți că lucrezi, că pictezi, nimeni nu va ști cu adevărat, până în detaliu, cine ești și ce anume faci. Când îți expui lucrările, implicit, te expui! Te afli atunci într-un moment vulnerabil, din punct de vedere emoțional și de aceea cred că fiecare artist are o stare de neliniște interioară înainte de vernisajul unei expoziții.
I.T.: Părerea mea este că dumneavoastră sunteți deja cunoscută în arta plastică sibiană (și nu numai!) și de aceea ar trebui să treceți mai ușor peste aceste stări emoționale! Într-un fel, având la bază și studii teologice, sunteți o persoană avizată pentru genul acesta de artă expusă, cu tentă religioasă.
V.G.: Într-adevăr, și eu consider că pregătirea mea pe linie teologică reprezintă o bază solidă pusă atunci când a trebuit, în formarea mea ca artist.
I.T.: Ce altceva considerați că ar mai trebui amintit acum, cu prilejul vernisării primei dumneavoastră expoziții personale?
V.G.: Firesc, ar mai fi multe de spus, însă eu m-aș limita acum la o idee care are legătură cu fenomenul expozițional și interacțiunea cu un potențial privitor. Anume, că omul are deseori tendința să-l întrebe pe autorul lucrării ce a vrut să spună în lucrare! Mi se pare o pornire firească, dar totuși, cred că nu m-aș lansa în explicații cu privitorii mei, pentru că mie mi se pare că un artist, un creator de artă este, cel mai adesea, un „culoar” prin care vin niște lucruri pe care nici el nu le stăpânește în totalitate! Și ies niște conținuturi care depășesc personalitatea creatorului și i se adresează, direct, privitorului. Există un limbaj al imaginii care nu este comun cu cel al cuvintelor. Cuvintele și imaginile nu se intersectează și nu se armonizează, întotdeauna. În mintea noastră, imaginile au o cale a lor, se adresează unor anumite zone ale creierului, iar cuvintele, altor zone… Și atunci, mă întreb: cine sunt eu să interferez cu fluxul acesta către privitor? De aceea, las imaginea să vorbească iar omul să recepționeze atât cât este capabil să o facă. Sunt situații în care lucrurile se așază de la sine, mai târziu, mai lent… Vorbind concret despre mine, pot să afirm că sunt lucrări de artă văzute care mi-au luat mai mult timp să le simt cu adevărat, să le înțeleg. Însă, nu cu ajutorul explicațiilor artistului. Am ajuns singură la niște intuiții… Și atunci, nu aș vrea nici eu să mă interpun între privitor și lucrări punându-i acestuia niște bariere, prin explicațiile date.
I.T.: Ați avut situații în care fenomenul să decurgă și invers? Adică, privitorul, prin modul său de înțelegere, să vă transmită idei diferite de ale dumneavoastră, în ceea ce privește mesajul unei lucrări?
V.G.: Sigur că da! Și asta îmi place cel mai mult! Când altcineva îmi spune mie, despre propriile mele lucrări, lucruri noi. Asta îmi place și asta îmi doresc!
I.T.: Până la urmă, acesta este un mod constructiv de a interacționa ca artist, cu un privitor…
V.G.: Cred că trebuie spus des lucrul acesta! Că privitorul trebuie să recepționeze singur mesajul lucrării, chiar dacă o face greșit sau diferit față de artist. Nu are importanță asta! Nu cred că este o linie de demarcație clar stabilită între bine/greșit, între subiectiv/obiectiv, în modul de interpretare a unei lucrări. Cred că este bine să lași omul să simtă niște lucruri. El poate să simtă diferit și de multe ori, poate, o face mai aproape de adevăr! Tu, ca autor, ai transmis ceva, un conținut și conținutul acela se poate răspândi apoi ca o reacție chimică, mergând până departe… Cum spuneam, până la urmă trebuie să înțelegem că artistul este un mesager al gândurilor sale, un culoar de transmitere a gândurilor și ideilor sale către privitor.
I.T.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat! Vă propun să reluam discuția după vernisajul acestei prime expoziții personale. Vă doresc mult succes!
Foto: Ion Talpoș
Observație personală: Expoziția a fost vernisată! Am participat la vernisaj și pot să afirm, cu certitudine, că a avut un succes remarcabil! Victoria Ghilas a strălucit, la propriu, radiind bucurie, bună dispoziție, încredere de sine… Iar lucrările sale au emanat lumină, bucurie, mister… Au fost apreciate de privitorii care, zăbovind îndelung în fața acestora, au încercat să le deslușească mesajele tainice transmise. Felicitări, Victoria Ghilas. Ați fost o artistă victorioasă!
Autor: Ion Talpoș
