Victor Costache: „Congresul East Meets West vrea să inspire, să motiveze și să confere un nou contur chirurgiei vasculare, fiindcă acum e cu adevărat posibil”

„Când Estul întâlnește Vestul, cunoștințele nu au limite”. Aceasta este deviza celui de-al treilea congres East Meets West pentru Europa Centrală și de Est.

Evenimentul, susținut de Societatea Specialiștilor Endovasculari din SUA (ISEVS), organizat în parteneriat cu Societatea Română de Chirurgie Cardiacă Minim Invazivă și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, va avea loc la București, între 26 și 28 septembrie.

„Pentru că ideea evenimentului în sine a pornit de la dorința de a crea un cadru altfel pentru colegii mei din România, un cadru care să pună față în față specialiștii români cu liderii de opinie de rang mondial din domeniu. Aceștia vor împărtăși din cunoștințele si opiniile lor, dar și din secretele profesionale. Și vă asigurăm că nu sunt puține. Vor fi prezentate tehnici și tehnologii de ultimă generație pe plan global, partenerii noștri, marea majoritate, sunt importante companii din America, Europa și toate informațiile aflate la eveniment vor ajuta cu siguranță în tratarea pacienților. Totodată, EMW2019 va încuraja și în acest an schimbul creativ de idei și experiențe de învățare pentru toată lumea! Participanții înregistrați vor avea oportunitatea să relaționeze direct cu membrii faculty. De asemenea, expozanții din industria medicală vor prezenta noile descoperiri în domeniu și vor vorbi despre noile tehnologii. East Meets West 2019 va fi un eveniment unic pentru noi, pentru România, datorită personalităților distinse care ne onorează cu prezența lor – membri faculty din Societatea Internațională a Specialiștilor Endovasculari din SUA și Europa care au acceptat să fie alături de noi și să ne susțină în demersul noastru comun – excelența în tratarea bolilor cardiovasculare. Cu toții ne confruntăm zilnic cu provocări și situații dificile în viața profesională. EMW2019 își propune să vină în ajutorul celor care își doresc să învețe mereu, care tind spre o carieră de succes internațional”, a declarat conf.univ.dr. Victor Costache, conferențiar de chirurgie cardiovasculară la ULBS, președinte al Societății Române de Chirurgie Endovasculară.

Programul educațional de trei zile va include sesiuni plenare, rapoarte de cazuri, workshop-uri, intervenții live, prezentate în mod special pentru chirurgii vasculari și cardiovasculari, cardiologii și radiologii intervenționali, dar și altor specialități co-interesate.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*