Peste 20 de sibieni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în ultima săptămână, din cauza căzăturilor pe gheaţă. Dintre aceştia, doar doi au necesitat internarea, un bărbat în vârstă de 71 de ani, cu fracturi costale şi contuzie toracică, fiind internat pe Secţia Chirurgie I şi o femeie de 61 de ani, cu fractură de şold drept, ajunsă la Ortopedie. Reprezentanţii Primăriei atenţionează că sibienii au datoria de a-şi curăţa de zăpadă trotuarul din faţa locuinţei sau a firmei. Altfel, vor fi amendaţi cu 100-200 de lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 250-350 lei în cazul persoanelor juridice. (M. M.)