Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat (PSD) Sibiu, Adrian Besoiu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că rezultatele obţinute de partidul său în judeţ, în primul tur, ‘sunt proaste’ şi că bănuieşte că ‘mai jos de atât nu pot ajunge’ în turul doi. Besoiu spune că scorul record obţinut de primarul Klaus Iohannis, duminică, în judeţul Sibiu, se datorează ‘unui vot emoţional puternic’.
‘Cum comentăm? Rezultatele noastre sunt proaste. Rezultatele noastre la alegerile din primul tur sunt proaste. V-am dat răspunsul? Cauza? Există un vot emoţional destul de puternic, vot emoţional legat de un patriotism local, de o mândrie locală, de a trimite un candidat localnic la Cotroceni şi e cât se poate de firesc, din punctul acesta de vedere. Nu avem îndoieli că există un vot emoţional destul de puternic’, a spus vicepreşedintele PSD Sibiu.
PSD va face o analiză a campaniei electorale şi a rezultatelor din primul tur, după care se ‘vor dispune măsuri’. ‘Există sigur, poate, asta vom verifica, vom avea o analiză în rândul partidului vizavi de modul cum ne-am făcut noi campania şi cât de mult succes a avut ea, deşi dacă stăm şi judecăm rece, în municipiul Sibiu avem cele mai multe voturi faţă de toate scrutinele electorale precedente. Undeva la 14.500 de voturi. (…) Am câştigat alegerile unde sunt primarii noştri, ai Alianţei. Măsurile vor fi dispuse după ce vom asculta toate părţile şi ele vor exista’, a anunţat Adrian Besoiu.
Întrebat de un jurnalist la ce scor se aşteaptă PSD Sibiu în turul doi, vicepreşedintele filialei judeţene a răspuns: ‘Bănuiesc că mai jos de atât nu putem ajunge.’
Candidatul ACL Klaus Iohannis a obţinut cel mai bun scor din ţară, duminică, în judeţul Sibiu, el având 69,87% din voturi, în timp ce candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a fost votat de 19,35% dintre alegătorii prezenţi la urne, conform rezultatelor finale ale Biroului Electoral Judeţean (BEJ).