Europa nu va mai fi, pentru o perioadă, la fel ca înainte de pandemie, dar Europa unită este o realizare indiscutabilă, una pe care suntem obligaţi să o dăm spre păstrare copiilor noştri şi de care trebuie să fim mândri, afirmă vicepremierul Raluca Turcan, de Ziua Europei.
‘”Uniţi, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniştită şi care prezintă tot mai multe provocări”, afirmau liderii europeni exact cu un an în urmă, în Declaraţia adoptată la Summitul de la Sibiu, găzduit de preşedintele României. Astăzi, întreaga Europă se confruntă cu o criză fără precedent, care a afectat atât viaţa şi sănătatea oamenilor, cât şi drepturile individuale, sociale şi economiile statelor. Da, Europa nu va mai fi, pentru o perioadă, la fel ca înainte de pandemie. Dar Europa unită este o realizare indiscutabilă, una pe care suntem obligaţi să o dăm spre păstrare copiilor noştri şi de care trebuie să fim mândri”, a scris Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.
Ea reaminteşte că, la 9 mai, onorăm „nu doar construcţia europeană, ci intrarea şi păstrarea în viaţa noastră cotidiană a unor principii”.
„Onorăm astăzi democraţia ca sistem asumat de ţările bătrânului continent, onorăm pacea asigurată prin respectarea unui cumul de valori, onorăm o viaţă la care acum 40 – 50 de ani puteam doar visa. De la „CIVIS ROMANUM SUM”, de la „ICH BIN EIN BERLINER”, nu există astăzi mesaj mai demn decât „SUNT EUROPEAN”! România este parte a acestui efort comun, iar angajamentul ei de solidaritate şi de asumare a parcursului european este astăzi fără echivoc. „Vom rămâne uniţi, la bine şi la greu”, aşa cum afirmă Declaraţia de la Sibiu, sub semnătura tuturor liderilor europeni şi desigur, şi a preşedintelui României. La mulţi ani, Europa!”, este mesajul vicepremierului.